Corupția în viziunea lui Nicușor Dan: Lacrimi de crocodil sau adevăruri neștiute?
Se discută tare despre corupție, despre SRI, despre Constituție și despre cotele de implicare, având în vedere că, de când lumea și pământul, există tot felul de speculații, ironii, și mai ales regretate fapte trecut, participă toți, adică și cetățeanul de rând, dar și instituțiile, Câciu afirmând că aceste fenomene trebuie să fie, sau nu, direcționate către Parchet ca pe o minge de fotbal într-un meci cu miza destul de mare, dar cu o echipă care nu are un antrenor, adică nu e clar cine e cine.
Pe de altă parte, e interesant și intrigant cum Câciu, acesta din PSD, zice că treburile SRI-ului cu corupția se pot face, dar să nu fie o nebunie, cum s-a mai întâmplat, fiindcă proto… ce? protocoale sau cum s-or mai chema, au creat tot felul de confuzii, de parcă am vorbi despre o întrecere de dans modern în loc de o discuție serioasă despre statul de drept; și mai mult, e amuzant că Nicușor Dan, absolvent al unei școli care probabil că e mai mult decât ce se vede, vrea să implice SRI, dar cu o condiție, adică să nu ne ascundem sub pătură, căci realitatea constituțională e, oare, chiar așa de simplă?
Între timp, Câciu transformă pe Băsescu în… umbră? Evaluând pe Nicușor Dan, iarăși, că el nu e Băsescu, o răsturnare de paradigmă, dar dacă se ține cont de bunele intenții sau doar de intenții, nu e clar ce urmează, cum ar zice mulți, dar pe lângă zâmbete, sunt și multe întrebări, iar Câciu, de parcă citind dintr-o carte cu povești, are păreri despre credința în buna credință, o formulă care ar putea părea… dubioasă, nu-i așa?
Așa că, pe final, e o dilemă, iar publicul, cititorul stă cu ochii pe tot ce se întâmplă, iar SRI-ul, Constituția și toți acești actori par să se joace într-o piesă de teatru absurd unde finalul rămâne deschis, dar care promite să fie… captivant, poate chiar și tragic, la urma urmei. Și cine să fie vinovat: Dan sau Câciu?
