“`html
Consiliul Economic şi Social: O nouă ordonanţă de urgenţă subiectivă sau salvarea energetică a românului simplu?
Izbucnirea discuţiilor despre proiectul de Ordonanţă de urgenţă, cu sprijin pentru consumatorii casnici de energie electrică, a stârnit un val de reacţii şi observaţii din partea CES, care, se pare, nu a fost deloc încântat de detaliile prezentate, ci mai degrabă a tras semnale de alarmă privind măsurile propuse, în ciuda retoricii optimiste care sugerează că totul va fi roz. Problema, atâta câtă e, combate sărăcia, dar cu o metodă care se vrea modernă, dar care e mai mult un vis frumos, totodată remarcându-se că haosul creat poate genera confuzie în rândul beneficiarilor.
Membrii CES au subliniat că pragurile de venit pe care le propune proiectul, 1.784 lei net/lună pentru familii şi 1.940 lei net/lună pentru persoane singure, se aliniază mai degrabă cu o realitate seacă, o statistică rece de la Eurostat, care nu surprinde nuanţele triste ale sărăciei energetice. Practic, sărăcia energetică nu dansează la aceeaşi melodie cu sărăcia monetară, iar CES pare să fi observat că nu poţi să combati sărăcia cu o singură armă, ci cu un arsenal de strategii diferite, iar aici nu e suficientă doar oferta de sprijin, ci mai ales o înţelegere mai profundă a nevoilor.
Conform avizelor, unele gospodării depăşesc pragul stabilit dar trăiesc în condiţii energetice precare, uitându-se la subiect cu o indiferenţă tristă. Adică subfinanţare, izolaţie slabă, lipsa accesului la surse alternative de energie, probleme medicale, toate subiecte ce ar trebui integrate la pachet, dar se pare că un anexă nu ajută mai mult decât o discuţie de cafea. CES sugerează, cu umor amar, să se ia în calcul cheltuielile excesive pe energie, dar cine are timp de detalii? Totul se împotmoleşte într-o birocraţie care nu mai ajută pe nimeni, iar un sprijin de 50 de lei/lună pentru o gospodărie nu poate decât să provoace un hohot de râs.
CES reaminteşte că sprijinul oferit este doar un bandaj pe o rană deschisă, pentru că în realitate, costurile reale sunt mult mai mari, iar proiecţia ajutoarelor ar trebui să se adapteze sezonier. Şi atunci, întrebarea rămâne: de ce nu se ajustează ofertele în funcţie de nevoile reale ale consumatorului? Cu fiecare iarnă care vine, facturile cresc, iar ajutoarele rămân acolo ca o promisiune uitată pe birourile celor care decid.
Pe de altă parte, CES îmbunătăţeşte discuţia propunând nu numai tichete electronice care, hai să fim sinceri, sunt mai greu de accesat pentru unii, dar mai ales că proiecţia în sine ar trebui însoţită de campanii de informare masivă, căci altfel, cine ar şti de ce are dreptul? Informaţia este cheia! Dar se pare că ministerele nu au pe lista lor de priorităţi să comunice eficient, iar românul simplu rămâne în negura ignoranței.
În final, CES ne reaminteşte că sprijinul acesta temporar, e doar un furtun de apă pentru un incendiu, nefiind vorba de o soluţie reală. Şi totuşi, ce facem noi, societatea civilă, cu această realitate? E nevoie de renovări energetice, dotări eficiente, dar cine se deranjează? E o întrebare retorică, dar rămâne în aer, asemenea tichetei de 50 de lei.
“`
