“`html
Războiul din Gaza: Acordul lui Trump sau fantezie utopică?
În cea de-a 647-a zi a unei bifurcaţii extrem de tensionate, Războiul din Gaza, în care ostaticii devin pe zi ce trece o minge de ping-pong în jocuri de putere internaţionale, Donald Trump, preşedintele cu viziuni deosebite, scoate capul şi zice, „Hai că se poate, cu Hamas se poate ajunge la un acord, poate, poate într-o săptămână, dar cine ştie” – un mesaj pe care puţini îl cred, dar mai bine spus, care îi face pe toţi să se intrebe: „Ce naiba?”
Dintr-o parte, Israelul spune că războiul se va opri doar dacă Hamas îşi predă armele, dar în realitate, câte glonţe mai sunt, unde sunt soldaţii de acolo şi copiii ce mor pe keturi, mor, nu? Aici e o chestiune serioasă, pentru că, surprinzător, chiar şi israelienii încep să se îndoiască de deciziile guvernului, în timp ce mii de oameni scandează pentru încetarea focului, purtând poze cu copiii morţi, căci, să ne aducem aminte, “viețile palestinienilor sunt la fel de valoroase ca cele ale israelienilor”, dar se pare că nu toată lumea vede acest lucru, și e trist, nu-i aşa?
Pe când trupele Israelei fac prăpăd, cuvântul „genocid” apare pe buzele celor care vând linșajul ca pe o marfă, dar Trump e optimist, cumva, iar Hamas joacă cartea ostaticilor – 50 în total, dar doar 20 stau pe linia de viaţă, un joc strategic fără cărţi de pală. Se pare că negocierile sunt în impas, dar, surpriză, se ridică o idee despre construirea unui oraş umanitar, dar știm că poate fi doar o capcană pentru a controla situaţia, mai mult un circus, nu? Abia aştept să văd cum se va desfăşura totul!
Oraşul propus se va construi pe ruinele Rafah-ului, dând impresia unei utopii – corturi – „bucurați-vă de ajutoare”, dar ce se va întâmpla cu cei care decid că vor să iasă? Nu vor putea, un fel de închisoare cu ajutoare, frumos spus, dar nu-i așa? Controalele vor fi stricte, iar cei care vor să plece din Gaza vor fi descurajați prostește să facă asta. Mecanismul de emigrare voluntară pare o glumă proastă, dar undeva își are rostul, nu-i așa?
Toate acestea se amestecă ca un cocktail exploziv al resemnării și neputinței, dar cine se gândește la viața reală? Cu ei, cu noi, rămânem doar spectatori ai unui show macabru. În timp ce pacifismul se prăbușește sub greutatea descoperirilor dure, noi, poporul suntem la cheremul politicii globale, sperând că poate, poate, cineva va avea bunăvoința să întindă o mână de ajutor.
“`
