Groaza Anului Nou: Spaima Care Ne LOVEȘTE!
La începutul fiecărui an, te învăluie o spaimă, o panică că toate lucrurile posibile se pot întâmpla: poți fi dat afară de la locul tău de muncă, inflația ia amploare, crizele se așază cu brutalitate peste capul tău, prieteni dispar, războaie izbucnesc din senin, impozite mai mari și mai insuportabile te așteaptă! Dacă te gândiți prea mult la asta, s-ar putea să te îneci în sarmalele nepregătite, acompaniate de un vin care deja te îndoctrinează. Noul an, stai liniștit! E aici și va veni cu toate, cum face în fiecare an, nimic nu s-a schimbat: revoltă, umilință, aceleași emoții dar poate intensificate.
Dar, mai profund, spaima asta seamănă cu o oseminte ale morții, deși nu e fix moartea, ci un spectru: „Când o să mă părăsească? Cât timp o să mai fiu chinuit de această năpastă?” Te întrebi lucruri despre această despărțire inevitabilă, după ce îți depui dosarul la Casa de Pensii, sau printr-un mesaj misterios: „Gata, am plecat, ține-te bine!”? E o anxietate care se transformă în boală, ferit-ne-a Dumnezeu de nimeni nu-i pregătit pentru asta, dar oare cine e? Că scrisul, la urma urmei, ți-a fost salvare, dar și blestem, și tocmai despre asta e vorba în această nebunie, nu-i așa?
Astfel, te temi la începutul fiecărui an că te va lăsa, pentru că, din tot ce ai auzit de la cei mai învățați, cei talentați, cei care s-au dus greu sau devreme, nu se lasă omul de bunăvoie: „Mă părăsești? De ce?” De aceea, te înfricoșezi, frica e reală; ești lăsat, singur, neputincios, fără niciun motiv să continui, fără nimic sacru! După ce ai fost ca un Dumnezeu, puternic și atent, dar ai neglijat iubirea, pe cei care te-au susținut și te-au ajutat, ai distrus legături, pentru că scrisul era totul. Dar poate că merita, totuși, căci moartea nu te iartă, nimeni nu scapă, nu-i așa?
Deci mai devreme sau mai târziu, va veni și despărțirea. Dar ești pregătit pentru asta? E drept, nimeni nu e pregătit de atâta ruine și durere, dar ce le spui celor care îți vor cere să te ridici și să scrii? „Nimic”? Foarte bine, dar ce e asta?! Nici măcar nu o să ai curajul să nu recunoști, ce-i drept, cine ar spune că e doborât, zdrobit, rafinat? Nimeni nu se duce să-și mărturisească timorarea, deoarece aștepți până în coadă, și chiar dacă capul tău e plin de îndoieli, tu ești confundat…
Și nu ești singur, se știe că și cei mai mari creatori au fost străbătuți de frică, prin urmare, interogația ta e valabilă: cât poți duce? Cât poate să îndure un sînge scofâlcit? Cuvintele astea vin de la o mare scriitoare care a avut cuvinte în ea, dar a spus că nu-i despre glorie, ci despre cât poți să porți. „Credința” e cheia. Atunci când îți faci plin, rămâi deschis, don’t worry!
Așadar, începe un nou an și iarăși îți trăiești spaima căci, în ultima instanță, nu te mai teme, bucură-te că ai un an în față, scriind, purtându-ți crucea lumea e a ta, scrie fără întrerupere!
