Societatea Românească în Cădere Liberă: O Combinație Toxică între Proastă Politică și Inteligență Artificială
Dacă ar fi să ne luăm după ce zicea celebrul istoric Tony Judt în acea lucrare care a făcut valuri, „Epoca uitării”, uitați-vă mai bine căci moartea revoluției industriale nu a fost nimic altceva decât un fel de dezastru în care orașele-fantomă, practic, bântuie cumva pe pământul românesc, exact așa cum e Valea Jiului. Iar exemplele sunt diverse, precum Longwy, acolo în Franța, suburbii uitate, în care muncitorii odată trimiteau deputați comuniști să le reprezinte glasurile la Paris, ceva totuși tentant, dar acum… unde suntem?
După apariția acestui Front Național, cam ciudat, cred că s-a simțit ceva ca un vânt rece, nu? Așa se face că extrema dreaptă reușește să capitalizeze pe seama nemulțumirii generale, pe când stânga, ăia care ar fi trebuit să fie mai deștepti, se îngroapă în discuții ineficiente despre identitate, ceva din sferele alea academice sau chiar despre gen, ce-o mai fi însemnând asta.
Dar să nu ne păcălim, fiindcă discursul plin de ură a reușit să ia locul acțiunii; suntem într-o epocă în care să fugi și să urli că aperi drepturile străinilor devine o formă de artă. Numai că, vorba aia, extrema dreaptă nu face absolut nimic pentru acele drepturi, ba mai mult, caută doar să întrețină un fel de ură, să întrevadă o politică revanșardă care te duce direct spre catastrofe istorice. La români, de exemplu, se întâmplă un fenomen iar și iar, partidele clasice PNL, PSD, își pierd din semnificație, și pe când candidații își ascund sigla ca pe un secret de familie. Incredibil, nu?
Cine ar fi crezut că o combinare între AUR, o intersecție între legionarism și național-ceaușism, poate deveni un produs de succes în societatea noastră? Văd oameni, personalități publice, care ajung să conteze mai mult decât partidele în sine, iar USR-ul, sărmana, și el într-un proces rapid de „uselerizare”. Așadar, fenomenul ăsta pe TikTok, cine l-ar fi crezut? Un guru hologramă reușind să bată chiar și sute de primari din teritoriu.
Dar mai e un lucru. Partidele noastre politice trăiesc acum exclusiv dintr-un buget la care se adaptă cum pot și, întrebarea îngrijorătoare este: ce contribuie ele înapoi societății? Leadership? O viziune clară? Nici vorbă! Deși, ca un vers la Drulă, ar suna bine, dar am lăsat-o așa. Politica românească nu mai poate rămâne aceeași ca pe vremea Revoluției, căci timpul nu are răbdare.
Suntem într-o perioadă întunecată, unde parcă prostia naturală s-a întâlnit cu noile tehnologii, iar povestea devine din ce în ce mai confuză; nu că ar merge mai bine, ci de fapt nimic nu mai funcționează. Un trend de autodistrugere care ne amintește de idolii grunge din Seattle. Societățile, ca niște sinucigași, aleg drumul acesta al gălăgiei și se agață cu vehemență de trecutul glorios, refuzând modernitate și zorile unei lumi mai bune. Înapoi la ițari? De fapt, ne aflăm doar pe marginea unei prăpastii cumva inevitabile, călcând pe drumul care dăinuie în întuneric.
