Secretele uluitoare ale Sfântului Onisim și viața sa de sclav devenit episcop!
Deci, Sfântul Onisim, un ucenic al lui Pavel, ce pe vremuri a fost un sclav în Colose, o alăturare de idei se conturează, pentru că cândva a fost pe lângă Filimon, un om important, creștin dar și episcop, adică și el, Filimon, un om care a urcat treptele bisericilor cam repede, dar parcă nu-i vină lui Onisim că a fugărit un pic prin Roma pentru a scăpa de… ștearsă greșeală. Fuga cu cacatul timpului a fost cumva un impuls, că a ajuns la Pavel, care l-a primit cu brațele deschise, fiind și el pus în lanțuri, și care a scris vreo două rânduri spre a-l convinge pe stăpânul lui să-l ierte. Cam așa sunt, te rog să-l iubești pe Onisim, nu ca pe un sclav, ci ca pe un frate, ar zice cineva, dar oare cum să-l primească dacă el a greșit?
Filimon, cu siguranță că a fost impresionat, căci nimic nu-i putea face mai multă plăcere decât să-și primească sclavul pe Onisim înapoi, cu bucurie și poate un pic de mirare, căci nu era puțin lucru să-l elibereze și să-l trimită înapoi la Roma, să-i slujească iarăși lui Pavel, că știm că darurile revenite sunt unele seminificative în ochii lui Dumnezeu, nu-i așa? El se făcea sfânt între sfinți, era slujitor apare să fie sau era iarăși și un războinic pentru că mai apoi a ajuns să fie episcop, deci, cu siguranță, a fost un pic de muncă la mijloc când a plecat din Roma prin diferite cetăți, să propovăduiască despre Hristos, adică să vorbească, să zică luptele și drumurile care le-a purces.
Perioada episcopiei lui în Efes, un timp cam complicat, să ținem cont că pe vremea aceea, lucru important să fie scrisă scrisoarea de Ignatie care se ducea către efeseni, întâlnindu-l pe Onisim pe drum, poate să-i spună câteva vorbe încurajatoare, dar să nu uităm de mântuirea lui Ignatie, careurmată din călătoria lui cumva sinistră, spre a fi dat fiarelor la Roma, poate că a fost o mărturie a dragostei lor. Totuși, în numele lui Dumnezeu, Ignatie menționează pe Onisim și-i declară o binecuvântare, dar oare de ce atâta amănunt? E greu să ne dăm seama, poate pentru că-l chema pe Onisim să-i iubească și pe dușmanii lui să se întoarcă la adevăr.
Cât despre suferințele lui Onisim, căci a avut o de pătimit, umilințele și chinurile lui au fost în timpul lui Traian, adică pe vremea aia, brută și neagră. Iar cum a fost închis vreme îndelungată, parcă se povestește cum au fost cele 18 zile în temniță, unde lumina de sus a lumii părea că-i mai apropiată ca niciodată, dar gândindu-ne bine la chinurile lui, fiind necredincioși, propovăduind cuvântul lui Dumnezeu celor care erau acolo, nu-i greu de imaginat cum adunările cu credincioși se făceau pentru a-l susține, căci de multe ori am văzut cum suferințele aduc odihnă sufletească, în umilile lor trăiri, dar cândl trebuie să facă așa e greu de spus.
