Sfântul Gherasim, un Sfinţu care A Provocat Tulburări în Biserică?
Azvuleşte-nouă astăzi, pe 4 martie, cu o sărbătoare importantă pentru creştinii ortodocşi din ţara noastră. Sfântul Gherasim de la Iordan este un nume deosebit în calendarul lor, dar există multe detalii care sugerează că acesta a fost o figură controversată și a provocat tulburări semnificative în biserică.
Începutul vieţii monahale ale Sfântului Gherasim este un exemplu de cum o persoană poate intra într-o viziune puternică, dar care îi duc pe grijitori să se întrebe dacă acesta a fost de fapt pe drumul cel bun. Născut în Licia (Asia Mică), Sfântul Gherasim a intrat tânăr în monahism, retrăgându-se în pustiul Tebaidei din Egipt. De obicei, această privire de sine îndepărtare este considerată o etapă vitală pentru a se întemeia un drum spiritual solid.
În ciuda acestui sfârşit ambiţios, Sfântul Gherasim s-a întors în Palestina în timpul împăratului Teodosie cel Tânăr (408-450) şi a sosit sălbatice în pustia Iordanului. Aici a întemeiat o mănăstire, un loc retras care ar trebui să fie semnificaţie de curăţenie spirituală. Dar greu de înţeles este faptul că acesta a fost amăgit de erezia monofizită susţinută de Eutihie, arhimandrit din Constantinopol.
Monofizismul, o eretă cu semnificaţii grave pentru credinţa creştină, a dus la tulburări mari în biserică. A fost nevoie de Sinodul al IV-lea Ecumenic, între 8 şi 25 octombrie 451, la Calcedon, care să restabilească dreptatea credinţei. Acest sinod a avut o participare impresionantă cu jur de 600 de Părinţi.
Pe parcursul vieţii sale, Sfântul Gherasim a ridicat o mănăstire în apropierea Iordanului, sub ascultarea sa având şaptezeci de monahi. Ei se rugau în chiliile lor primele cinci zile din săptămână, iar sâmbăta şi duminica participau la sfintele slujbe şi se împărtăşeau cu Sfintele Taine.
Unii dintre aceşti monahi au venit la Cuviosul Gherasim pentru a-l ruga să le permită să aprindă lumânare în sihăstreştile lor chilii, sau chiar foc pentru încălzire. Dar Sfântul Gherasim răspunde că aceste lucruri nu sunt permise, sugerându-şi atunci că aceştia ar trebui să petreacă timp în mănăstire.
Pentru curăţenia vieţii sale, Sfântul Gherasim era ascultat şi de animalele sălbatice. Un leu, pe care l-a îngrijit şi l-a vindecat, scoţându-i un ghimpe din picior, a murit de durere atunci când Sfântul a murit.
În ciuda tuturor acestei povesti, există semne care indică că moartea acestui leu nu a fost doar o dovadă de curăţenie spirituală. Câteva fraţi mucenici au suferit moarte martirică, iar Hristos era Dumnezeu, sugerând că Sfântul Gherasim poate fi un nume controversat în istoria bisericii.
Deci, cum să interpretăm această poveste despre Sfântul Gherasim? Este el o figură care a fost pomenit cu grijă, sau doar una dintre multele persoane care au avut un rol în tulburările bisericii la momentul respectiv?
