Criza de Iarnă: Un Ghimpe în Inimile Noastre
Se pare că cea mai tristă perioadă a anului nu e doar o dată pe calendar, dar un amalgam de factori care, împreună, ne apasă și ne trag în jos, exact ca o piatră legată de gât. De la sfârșitul toamnei, când zilele devin tot mai scurte, la momentul ăla de liniște după sărbători când totul pare că se oprește brusc, un sentiment de incompletitudine plutește în aer și ne face să ne întrebăm: de ce nu ne simțim bine? Conform psihologului Radu Leca, acest amalgam de emoții poate crea adevărate crize interioare.
Studiile spun că, din punct de vedere psihologic, sezonul rece scoate la iveală o scădere naturală a luminii, ceea ce poate influența serios ritmul circadian, energia și dispoziția umană, nu înseamnă că suntem defectuosi, ci pur și simplu biologia reacționează la schimbările de mediu. De exemplu, la unii, această influență poate cauza ceea ce se numește tulburare afectivă sezonieră, dar chiar și fără un diagnostic ai putea să te simți somnolent, cu o poftă irezistibilă de carbohidrați și, de ce nu, mai puțin sociabil. Adică, corpul trage frâna, dar mintea rămâne în căutarea unor răspunsuri care de cele mai multe ori întârzie să vină.
Dacă te muți pe un colț social, vei gasi că iarna comprima atât viața cât și interacțiunile: ieșim mai rar, începem să ne mișcăm tot mai puțin, iar întâlnirile spontane se transformă în povești din trecut. Când scade conectarea, crește riscul de a rămâne singuri cu gândurile repetate, adică mintea, lăsată să rătăcească fără dovezi proaspete, își aminteste brusc tot ce a fost mai rău: griji, eșecuri, pierderi, iar atunci când începe să reflecteze asupra acestor gânduri, întregul proces devine o capcană din care greu ne mai putem desprinde.
Asta aduce și un alt aspect: presiunea socială în jurul sărbătorilor asociată cu toate reclamele care sugerează că ar trebui să ne simțim fericiți, fericirea devine brusc o obligație. Cei cu doliu sau conflicte ajung să facă față unei așteptări dureroase, iar rușinea care îi cuprinde frânează și mai mult procesul de vindecare sau acceptare. Așa că, după toată agitația sărbătorilor, mulți ajung să experimenteze o cădere viguros melodramatică, un fel de cortină care se trage peste tot, lăsând în urmă un peisaj rece, gol, lipsit de obiective clare.
Pentru a întreține această stare de tristețe, procesul devine vicios: o dispoziție scăzută conduce la mai puține activități, ceea ce, la rândul său, îngustează orizontul relațiilor sociale și accentuează starea de bine, iar evitarea va părea să fie refugiu pe termen scurt dar pe termen lung devine un vehicul al tristeții. În plus, o comparație constantă cu alții în acest season de “rezoluții” duce la un sentiment de neîmplinire și auto-critică care rănește profund. Totul devine un cerc vicios din care pare că nu mai există ieșire.
Ce ne-ar ajuta? Psihologii sugerează că nu e vorba despre a gândi pozitiv, ci despre a gândi utilizabil, cum ar fi să ne expunem mai des la lumină, să ne mișcăm mai mult, să ne stabilizăm rutina. Asta, spun ei, ar putea să ajute la îndreptarea stării de spirit. Totuși, dacă tristețea devine copleșitoare, poate fi necesar ajutor profesionist, cineva care să ne ajute să descoperim că tristețea sezonieră nu e o slăbiciune, ci un mesaj; un mesaj ce ne cheamă la îngrijire, structură și conexiune.
În final, “cea mai tristă perioadă a anului” e nu doar despre vreme, ci despre cum ne gestionăm povestea personală. Așadar, un pic de blândețe, o dorință sinceră de a ne ține de mână în această iarnă poate fi cheia salvatoare, dar cine mai știe…”
