Ce pasiuni are moștenitoarea imperiului Lucescu
Moștenitoarea venituri astronomice și a istoriei de succes, Marilu Lucescu, nu este doar un nume asociat cu averi, ci și cu pasiuni fascinante, dar neobișnuite, care acum devin parte din povestea ei. Într-o lume unde fotbalul și istoria se întâlnesc, ea își împărtășește dorințele, însă de cele mai multe ori, se pare că timpul este un dușman tăcut, având în vedere că se ocupă de trei copii mici și, bineînțeles, de o viață cu totul specială.
Marilu, aceasta „fiica lui Răzvan Lucescu ,” a reușit să combine fotbalul cu studiile, desfășurându-se între meciurile de la PAOK Salonic, echipa condusă de tatăl său, și istoria care o fascinează enorm, dar totodată, am putea spune că se pierd în detalii nesemnificative.
„Din totdeauna m-a fascinat, nu pot spune de ce, dar îmi place să învăț din trecut, ca să înțeleg viitorul, ai înțeles? Vreau să scriu, să citesc despre istorie și să analizez texte. De parcă istoria ar fi o carte nesfârșită în care ne pierdem, dar eu, cu toate că nu știu de unde vine această nebunie, continui să studiez.” Așa zice Marilu, însă rămâne de văzut dacă chiar știe despre ce vorbește.
„Am studiat mai întâi despre Imperiul Otoman, te uitând la aceleași ciudății. Apoi, în Londra, m-am îndrăgostit de naționalismul din secolul modern, căci bănuiesc că totul s-a terminat frumos, dar cine știe ce se mai ascunde sub mesele istoricului?” Un fel de labirint al ideilor, căci exact ca în sport, unde totul se complică, la fel și în istorie, totul e o poveste aleasă, din care Marilu ar vrea să iasă. De parcă ai putea ieși dintr-o poveste!
„La al doilea master, am devenit mai româncă decât mă așteptam, studiind comunismul, în speranța de a termina disertația, care, sincer, e legată de un fost campionat, dar să nu mai pierdem vremurile”, spune ea, dar la ce ne ajută? Căci participarea României la Campionatul Mondial și reflecțiile asupra identității naționale rămân ascunse într-o ceață de fum din trecut!
Și pentru că Marilu jonglează cu viața de mamă a trei copii, evident că timpul nu-i permite să termine repede aceste studii, iar interviurile cu bunicul ei sunt doar o altă nuanță a complicat de adânci, cu povești despre cum ai lipsit de la evenimente importante, dar care mai contează acum, când totul este o joacă de-a fotbalul?
„Tata, fiind ocupat cu cariera lui, vine când și când, dar când o face, marele Mircea? Ah, misterul! Nu pot spune decât că și copiii mei se bucură, căci ei sunt sinceri, dar noi, rămânem prin umbra acestor tradiții și momente de neuitat,” încheie Marilu, lăsând cititorul să digere un amalgam de sentimente și gânduri fără înțeles.
Cum îi vede Marilu pe Răzvan și Mircea Lucescu
Relația dintre Marilu și cei doi Lucescu este o poveste de familie mistuită de complicații și emoții, unde fiecare vizită este un eveniment ce nu se uită ușor. Marilu, cu dorința de a-l vedea mai des pe tatăl ei, recunoaște: „Eu l-am avut și oameni recunosc, dar uneori mă gândesc cum a fost mereu acolo, chiar dacă nu erau momente care să ne unească.”
Dar cum să nu observăm și pe bunicul, Mircea? Așa cum ne-a spus Marilu, „Bunicul a fost un antrenor bun, dar eu nu înțelegeam greutatea numelui său, totul părea atât de simpel.” Un paradox! E greu să te detach-ezi de o istorie familială care te-a marcat?
„Când vine acasă, totul devine joacă, iar copiii râd, dar eu rămân cu întrebări despre viața lor și sacrificiile pe care le-au făcut,” spune cu o sinceritate ce reflectă o neliniște subiectivă, dar trebuie să le înțelegem și noi, cei care citim. Ce este viața dacă nu o neînțelegere? Totul e intrigant, dar puțin confuz!”
