“`html
Bologna e Moarta, Universitățile se Transformă! Dar e Totul bine?!
Unii oameni de la Ministerul Educației, cum ar fi Daniel David, spun că universitățile românești și-au ales misiunea și că, după câte se știe, nu e chiar un lucru ușor – s-ar putea să fie și alte păreri, dar cine le mai ascultă, nu? 7 universități se ocupă doar cu „educația”, iar 45 se axează pe „educație și cercetare”, dar niciunele nu reușesc să fie clare dacă îi întrebi pe studenți ce înseamnă asta realmente. În concluzie, cam 32 de universități au dat de înțeles că fac educație avansată, dar asta depinde cum și unde te uiți.
Mai departe în povestea asta, se aduce în discuție o „logică a normalității”, dar, oare, ce înseamnă asta în tot haosul ăsta? Misiunile academice sunt ca un meniu încâlcit, iar fiecare universitate a trebuit să-și asume una din cele trei „misiuni”: pare simplu, dar e plin de ambiguități. Educatie pură, educatie cu cercetare sau atât educație cât și cercetare. Uite că nu se înțelege clar care este relevanța la nivel național sau internațional – distracție plăcută pentru cei care sunt în căutarea adevărului.
Apoi, Daniel David a tot repetat, dar fără să fie foarte clar, cum vor să încheie acest model Bologna care, să recunoaștem, a fost mai mult o formalitate, fiindcă „intrăm într-o logică a normalității” – de parcă normalitatea ar fi un cadou pe care toți ne-l doream! Ce e și mai fascinant e că el a spus că, deși toate universitățile sunt importante, mă întreb, chiar sunt toate la fel? Îi văd eu pe toți la fel pe toți ca pe o masă cu preparate de carne, dar ce facem cu vegetalele? Tot un platou să fie!
Ministrul zice că se așteaptă de la unii să facă educație „dinamică” dar oare cine o va verifica? De parcă jonglăm cu așteptările! Deci, cele de „educație” ar trebui să formeze resurse „bine pregătite”, dar cum? Prin servicii locale care ar putea duce la educație „duală și antreprenorială”? Îmi amintesc de acele idei inovative dar care nu ajung niciodată să fie implementate, așa că, de ce să ne mai îngrijorăm?
Și apoi, vine partea asta de „cercetare aplicativă” din partea universităților care ar trebui să fie spre interes local, național, dar s-ar putea să nu funcționeze deloc, cine știe? Doar spunem că trebuie să existe, dar când vine vorba de fapte, hilaritatea situației îți ridică sprâncenele. Universitățile de educație avansată ar trebui să fie „disruptive”, dar cine stabileste ce e insist că sunt cu adevărat aplicativ? Uitați-vă la noi și vedeți, căci nimeni nu pare să aibă un răspuns verificabil deja, așa că ne întoarcem la sursa informației.
Deci, în concluzie, poate că toată această agitare și pretinsa normalitate nu sunt decât o mascaradă și nimeni nu va fi serios, cu toate misiunile mari și frumoase – pentru că vorba aceea, „bologna e moarta, dar iarăși, cine-o mai mâncă?”.
“`
