“`html
Nemulțumiri și scandaluri: magistrați sau privilegiați?
Într-o zi de vineri, cu soarele pătrunzând pe feroneria Palatului Cotroceni, președintele Nicușor Dan și premierul Ilie Bolojan au avut o întâlnire nu prea obișnuită cu reprezentanții magistraților, discutând despre, atenție, chestiuni de pensionare, vârstă, cuantum, adică pensii pe care mulți le consideră supraevaluate și mai ales dăunătoare pentru bugetul de stat, și uite așa s-a născut o discuție care a stârnit aplauze… și contre.
Cei din guvern sunt nemulțumiți, vorbim despre magistrați care se pensionează la vârste fragede, 48-50 de ani, cam ca unii care își lasă jobul de birou pentru a colinda în vacanță – ce-i drept, cam îngrijorător, iar povestea asta cu pensiile mai mari decât salariile… e ca și cum ai merge la un restaurant unde mâncarea e mai scumpă decât contul pe care îl ai!
Libertatea a decis să întrebe un judecător, Alinel Bodnar, cireașa de pe tort în toată nebunia de mai sus, care a spus niște lucruri care, deși par logice, se pierd în haosul comunicatelor oficiale. Soluția lui? Impozitarea progresivă. Un fel de “hai să le luăm un pic din ce au luat și să vedem dacă mai rămân fericiți,” dar Băiatul e convins că vârsta de pensionare – adică 60 de ani – ar trebui să rămână aceeași, cu respect pentru intrările și ieșirile din sistem.
Se discută multe, se aud voci, dar totuși, propunerile guvernului par mai mult ca un joc de-a v-ați ascunselea. Bodnar subliniază că “inechitățile” nu sunt corectate în realitate, pentru că sunt voci care se plâng de faptul că magistrații pensionați dinainte de 2024 au pensii mai mari decât salariile lor active, deci… uite ceva nedrept! Iar concluziile sale despre bugetele bugetarilor și performanțele acestora calmează spiritele, dar nu și liniștesc valul de comentarii de pe rețele sociale.
Alinel continuă să explice că aceste modificări nu vor rezolva nimic pe termen scurt, iar în discuția lui cu Libertatea a explicat cum un judecător poate ajunge să se pensioneze la 47 de ani și 8 luni, în timp ce altul, de fie, un pic mai tânăr, va aștepta până în 2040. Și aici ar trebui să ne punem întrebarea: unde este logica? Căci e ca un puzzle cu multe piese lipsă!
Mai mult, în termini de Război și pace legislativă, Bodnar subliniază că nu trebuie să uităm de responsabilitățile pe care le au magistrații și care justifică o pensie decentă. Apropos de CSM, instituția care ar trebui să le apere, el trage un semnal de alarmă:”Ei nu comunică cum ar trebui, e o mare confuzie în rândul publicului.” Deci, unde suntem noi în acest amalgam legislativ? Rămași la mila deciziilor rapide, a comentariilor tăcute și a unei societăți în continuă schimbare.
Propunerile legislative ar putea să schimbe multe, dar totuși, cum să abordăm problemele reale din spatele cortinei? În concluzie, magistrații au nevoie de o vârstă de pensionare corectă, dar și de sprijin pentru a rămâne activi fără a se simți constrânși de sistem, pentru că, la urma urmei și noi oamenii de rând, ne-am săturat de privilegii pe care nu le putem înțelege, mai ales de pe margine.
“`
