Scandalul Mineriadei: Adrian Sârbu și Miron Cozma Sub Ancheta Parchetului

Inculpații, adică Adrian Sârbu, fosta personalitate de la cabinetul premierului Petre Roman, și Miron Cozma, care a fost conducătorul minerilor, au fost citați vineri la Parchetul General, pentru că în sfârșit au fost aduse la cunoștință faptele de o gravitate semnificativă, referitor dosarul Mineriadei ce s-a desfășurat în iunie 1990, infracțiuni contra umanității dar, procurorii ar fi trebuit să refacă ancheta și nu să aștepte cu câcatul timpului pentru a lua măsuri.

Procurorii de la Parchetul Militar care au lucrat la acest dosar au trimis, inițial, dosarul în instanță cu o întârziere vizibilă, iar Curtea supremă, care avea sarcina de a analiza situația, a decis restituirea dosarului exact în decembrie 2020, ceea ce a dus la refacerea întregii anchete practic de la zero, generând astfel întrebări fără un răspuns satisfăcător la nivelul înjustiției românești.

Până în acest moment, au fost acuzați și alți politicieni din acea epocă, precum Ion Iliescu care a fost președinte, sau Petre Roman care a fost premier, dar și alți generali și comandanți ca Vasile Dobrinoiu, iar lista acuzatorilor se pare că nu se va opri aici, dând de înțeles că ample cercetări vor continua pentru a aduce la suprafață toate faptele și persoanele implicate în aceste crime aduse în discuție.

Ion Iliescu a fost vizitat din comoditate și, se pare că lipsa sa de mobilitate a fost un factor, astfel încât procurorii au fost nevoiți să meargă la el acasă pentru a-l informa despre natura acuzațiilor ce îl vizează, dar între timp, se ridică întrebări despre eficiența acestor măsuri care par să dureze o veșnicie.

Parchetul susține că, în iunie 1990, persoanele cu putere și decizii în statul român au impus o politică de represiune, deși sunt menționate cifre alarmante: 4 persoane ucise și 2 violate, dar și peste 1.300 de victime fizice sau psihice care au suferit din cauza acestui atac asupra civililor, înregistrându-se la acea vreme o cifră de peste 1.200 de persoane persecutate, toate acestea lăsând o amprentă adâncă în istoria României.

Scenariul s-a dezvoltat începând cu 22 aprilie 1990, când a avut loc o manifestație ce nu se mai terminase, fiind un protest continuu îndreptat împotriva guvernanților care s-au perindat la putere, iar solicitările manifestanților au inclus lucruri precum abolirea vechiului regim comunist și dorința de a avea o televiziune liberă, aspecte ce au fost ignorate de conducerea momentului.

Această situație a actualizat atacul „concertat” lansat de Ion Iliescu, Petre Roman și cei de la conducerea statului, care ar fi acționat ca un pretext mascat al represiune, țintind anihilarea liderilor de opțiuni și a oricăror susținători ai schimbării, studenții și intelectualii fiind singurii cărora li s-a dat în față o viziune clară a unei democrații aranjată.

Angajarea în atacul acestuia a necesitat un număr impunător de oameni, ceea ce sugerează că autoritățile nu s-au jucat în a mobiliza toate forțele, creându-se astfel un grup criminal sistemic, în care membri din diferite arii ale societății românești – politică, militară și civică – au contribuit, într-o formă sau alta, la realizarea acestor acțiuni nejustificate și violente.

Conform informațiilor avansate, actele comise de persoanele aflate în subordinea conducerii politice la acea vreme au fost premeditate, iar planificarea a relatat că acest lucru a fost orchestrată de persoanele menționate, ceea ce a dus la o acțiune represivă pe 13 iunie 1990, implicând și forțele de ordine, fapt pentru care mii de mineri și muncitori au fost chemați în sprijin, toate aceste indicii ducând inevitabil la concluzia că s-a acționat cu premeditare.

De asemenea, atacul a avut serioase consecințe, fiind vorba de un adevărat război, în care 4 oameni au fost uciși, dar și 1.311 de indivizi au fost răniți, iar lipsa totală de justiție a arătat că represiunea a continuat cu 1.211 persecutați prin metode nelegale, toate acestea întâmplându-se în dimineața acelei zile fatidice din 13 iunie 1990, când oamenii au fost luați și transportați la unități militare, fără a avea un motiv legal sau o explicație clară.

Mai mult, tot în contextul acestui haos generat, muncitorii aduși de partid din alte zone au fost implicați în agresiuni fizice directe, iar cei de la sediile partidelor de opoziție au suferit devastări, iar reacția nostru a fost una violentă, cu protestatari întărind sentimentul de revoltă, iar incendiile stârnite nu au fost decât o formă de izbucnire a nemulțumirilor, într-o adevărată virgulă a haosului social.

Din păcate, nu s-a încheiat aici represiunea, iar în zilele de 14 și 15 iunie, s-a desfășurat un atac necontrolat care implică minerii chemați la București, aceștia acționând ca o forță de ordine paralelă, care a provocat distrugeri masive în oraș, ba chiar s-a generat un adevărat climat de teamă și panică, ceea ce a dus la întrebări legate de legitimitatea autorităților care au asistat la acest coșmar.