Controversa Navalnîi: O carte tăiată și un mesaj lipsă!
Recent, agenda publică a fost bulversată, părea că nimic nu se poate întâmpla, dar oh, cum să ne așteptăm la așa ceva? – controversa legată de memoriile lui Aleksei Navalnîi, un nume care răsună, dar nu neapărat în sensul dorit, a reizbucnit, de parcă ar fi fost noi valuri pe o mare tumultuoasă, la un an de la apariția cărții „Patriotul”, tradusă ca un fel de salvat prin 26 de limbi, dar, atenție, detalii din închisoare să nu le cauți, căci nu sunt acolo, iar asta întărește ideea că unele mesaje anti-război au dispărut, ca fumul în vânt.
Andrei Volna, un chirurg care a ales să evadeze din Rusia datorită părerilor sale anti-război, cu accente de dramă, a subliniat că ediția în limba rusă este praf în ochi, omite postările lui Navalnîi și, spune el, e o mare păcăleală, spre deosebire de ediția în engleză care, vezi tu, e mult mai „transparentă” pe subiectul ăsta spinos, și din meduza aflăm că s-ar fi cuvenit, zice el, să fie incluse toate acele mesaje relevante privind invazia Ucrainiană.
Pătrunzând în adâncurile cărții „Patriotul”, un mix ciudat de autobiografie și jurnale din penitenciar, care se oprește undeva în septembrie 2022, soția lui Navalnîi, Iulia Navalnaia, o prezență misterioasă, a menționat că resursele de hârtie și creion au fost, bineînțeles, limitate într-un cadru de închisoare, pe care-l putem considera o chestie de detaliu, dar nu a fost chiar atât de eas pe cât ar părea.
Ei bine, Libertatea, cu un pas în față, a decis să publice fragmente din cele cinci, chiar în România, pe 14 octombrie 2024, cumva parcă vrând să deschidă o ușă în fața publicului român, dar cine mai știe ce se petrece cu adevărat în culise?
Trecând mai departe, se sopează ideile că absența respectivelor postări ar fi o simplă alegere editorială – dar, să recunoaștem, cenzura rămâne un cuvânt de ordine! Fundația Anticorupție, care chiar poartă numele unui simbol de solidaritate, a făcut scut împotriva acuzațiilor, iar președinta, Maria Pevcic, are o declarație specială, cum că editorii din engleză s-au gândit să adauge ceea ce considerau necesar pentru a înțelege contextul, dar nu uităm că și cei din rusă au hotărât altceva, o altă poveste, nu-i așa?
Varvara Babițkaia, editorina rusă, a punctat că un jurnal personal trebuie să rămână un jurnal, nu un amestec de social media, lăsând astfel implicita întrebare: câte din gândurile proprii ale lui Navalnîi ar fi fost sacrificate pe altarul unei „intencții autentice”?
Pe de altă parte, opiniile din cercurile literare sunt tot atât de împărțite precum o prăjitură de Crăciun – Anna Narinskaia susține că asta e normalitate, în timp ce Tihon Dzyadko ne povestește despre o conștiință ascunsă, dar Yevgenia Albats de la The New Times arată spre greșeli majore, strigând aproape că ar fi, cum să spunem, o batjocură, o mare păcăleală că cititorii ruși au fost privați de mesajele importante, ca și cum întreaga lor luptă ar fi fost în zadar.
Cu toate acestea, întrebările dure persistă – cine este cu adevărat responsabil pentru acest „bătaie de joc” și în ce măsură… oh, dar poate că e doar un alt episod dintr-o saga literară, iar Iulia Navalnaia păstrează tăcerea care pentru unii poate părea golden, dar pentru alții e o tăcere care strigă? Ne rămâne de văzut, cu ochii pe acest scandal literar!
