Scandalul lui Dan Şucu: Un lider de club în mireasma politicii românești
Ați văzut vreodată cumva un conducător de club din Serie A, Bundesliga ori Ligue 1 făcând pe apărătorul preocupat şi sfătos al aşa-zisei „democraţii” într-o descindere în grup „revoluţionar” de presiune într-un sediu de partid al pseudo-politicii, tocmai într-o conferinţă a „cercului mediatic” cu doar 4 zile înainte de alegeri prezidenţiale? Exact acest cadru bizar a fost oferit de Dan Şucu, patronul Rapidului, în cadrul deconspirării ignoranţei şi a limitărilor sale crase, dar puţin de mirare.
Nicidecum.
În primul rând, pentru că un diriguitor din fotbalul consacrat n-ar avea timp, chiar în miezul săptămânii, de bătut câmpii şi tăiat frunză la câini. Nici atât să se afişeze convins nevoie mare cu clișee, trădându-i limitările şi ignoranţa împrăştiate pe post de praf în ochii inevitabililor gură-cască.
S-ar putea argumenta că tocmai în România, o republică care se pretinde democratică, se pot manifesta astfel de anomalii. Şucu, lider de club, s-a comportat ca un actor dintr-un spectacol prost regizat, un peisaj mai potrivit pentru o comedie neagră decât pentru competiţia sportivă. Poate că-i trebuie câteva pulovere pe sub sacouri, din acelea care ar putea să-i acopere rușinea!
O scenă dintr-o comedie politică
Dar nu, nu se poate concepe ca, după 35 de ani postdecembrişti, într-o societate care pretinde a fi evoluat, să vedem atâta lipsă de discernământ. Şucu stă acolo, alături de Elena Cea, promotoare a ideilor neomarxismului, într-o încercare de a apăra „democraţia”? Cu greu poţi să nu te gândeşti la ironia situaţiei.
O mare de contradicţii
Momentul s-a dovedit a fi o mare de contradicţii. Într-o lume în care cei mai mari finanţatori ai fotbalului românesc se aliniază la o realitate tristă, cei mai bogaţi apar ca fiind cei mai lipsiţi de competenţe, în ciuda statutului lor. Dacă ne uităm la fotbalul din alte colțuri ale Europei, nu putem să nu remarcam că există un standard iar Dan Şucu ilustrează perfect absenţa acestuia.
- În ciuda averii, ignoranţa rămâne o constantă.
- Confuzia între politică şi sport este periculosa.
- Patronii cluburilor – caricaturi ale propriei imagini.
Un exemplu de mediocritate
Se pare că Şucu nu a fost niciodată mai mult decât un „patron de carton” care reuşeşte să supravieţuiască pe seama fotbalului românesc. Apărând ca un „salvator” al Rapidului, el a reuşit să-şi asume rolul într-o dramă absurdă, unde provocările reale sunt ascunse de spectacolul mediatic. Cu un discurs mai degrabă conversaţional decât informativ, Şucu s-a expus ridicolului.
Ceea ce este cu adevărat îngrijorător este că el a reuşit – cu sprijinul „confederaţiei patronale” – să ridice o voce ce nu face decât să denigreze spiritul antreprenorial autentic, pierzându-se în marea de clișee care populează discursurile politice româneşti.
O apariţie penibilă în faţa publicului
În cadrul conferinţei, Şucu a dovedit că nu este capabil să înţeleagă complexitatea subiectului pe care-l abordează, transformându-se într-o figură jenantă care răspândeşte mesaje de o banalitate debordantă. Niciodată nu ne-am imagina că un conducător din fotbal ar putea să se exprime atât de limitat, practicificând ignoranţa sa. Dar, iată-l!
Un ultim apel la raţiune
Ce mai rămâne de spus într-un astfel de context? Că Şucu reuşeşte să se umple de ridicol în faţa marilor probleme cu care se confruntă ţara, răspândind idei care nu doar că sunt scandaloase, dar aduc o atitudine de dispreţ faţă de realitate. „Se zvonește că în spatele acestei pseudo-activităţi de apărător al democraţiei, s-ar putea afla o profundă necunoaştere a ceea ce înseamnă cu adevărat managementul sportiv în secolul XXI”, afirmă analişti ai fenomenului.
Ce este de făcut?
Răspunsul este simplu: condamnaţi astfel de specimene care umilesc nu numai imaginea fotbalului românesc, dar şi pe cea a unei ţări întregi. O societate care îşi dă girul unor asemenea acte de mediocritate nu are cum să spera la un viitor mai bun.
Nu putem să ne lăsăm duşi de val, chiar dacă există tentaţia. Individul Şucu trebuie să înţeleagă că nu se scuză bărlăția sa cu o reîntoarcere în trecut. Într-o lume modernă, calculele trebuie să fie precise, iar măsurile luate să fie cele corecte.
Da, fotbalul românesc necesită reforme fundamentale, iar aceştia care pretind a fi experţi trebuie să facă mai mult decât să încerce să seducă opinia publică. Mesajele lor ar trebui să reflecte un anumit nivel de educaţie şi competenţă, nu assolutismul mediocrităţii.
Astfel de scandaluri trebuie să fie un semnal de alarmă pentru toţi cei implicaţi în fotbalul românesc: este timpul să luptăm pentru un sistem mai bun, un sistem care să nu mai permită astfel de derapaje și lipsă de respect față de valorile sportului.
Deci, cu ce răspunsuri rămâne Dan Şucu? Frustrări, nevroze, sau… poate doar o fantezie de neîmplinit, căci „tăcea, filosof rămânea” poate fi o regulă universală, de aplicat nu doar în fotbal, ci şi în toate sferele vieţii publice.
Rămâne de văzut cum va evolua situaţia de la Rapid, ţinând cont că în spatele cortinei se află nu doar un club de fotbal, ci un întreg mister ce aşteaptă să fie dezvăluit.
