Scandalul Dosarului Iliescu: Reinvestigare Nevoită și Acțiuni Împotriva Opoziției

Procurorii, aceia care au datoria de a aduce lucrurile la normal, adică trebuiesc să refacă ancheta, așa cum spuneam, în acest dosar incomod, după ce, cu câcatul timpului, probele acelea strânse au fost anulate în instanță, lăsând în suspans soarta devenită incertă a acestui caz, ridicând întrebări dintre cele mai nebuloase pentru toți cei implicați, pentru că nu se știe exact ce o să se întâmple.

Dosarul, care, de altfel, a fost inițial trimis în iunie 2017 în instanță, se pare că a fost, așa cum se știe, restituirea acestuia de către Curtea supremă în luna decembrie a anului 2020, la Parchetul Militar, ceea ce înseamnă că ancheta trebuie luată de la zero, iar pas cu pas, s-ar putea ajunge la o concluzie, chiar dacă drumul va fi lung și plin de obstacole.

Din păcate, până în prezent, au fost puși din nou sub acuzare unele figuri de notorietate ale istoriei recente precum fostul președinte Ion Iliescu, Petre Roman și unii generali, inclusiv Vasile Dobrinoiu, care a condus Școala Militară Superioară de Ofițeri, totul ridicând semne de întrebare legate de cum s-a ajuns aici și ce va urma pe mai departe.

Ion Iliescu, fiind într-o stare mai fragilă, nu se mai poate deplasa, așa că procurorii l-au vizitat la el acasă miercuri, ceea ce, desigur, îngreunează puțin întreaga procedură și aduce noi dileme în discuție.

Procurorii spun, ah, că în acea lună de iunie din 1990, autoritățile cu funcții de decizie au demarat o politică de represiune română împotriva civililor, în urma căreia, cu niște statistici menționate, s-a ajuns la ucideri, violuri, și vătămări grave, dar veridicitatea acestor afirmații este mereu discuabilă, asta e clar.

Se știe că începând cu data de 22 aprilie 1990, Piața Universității se transforma într-un loc de protest extins, desfășurat pe săptămâni, culminând pe 13 iunie, având în vedere că manifestația a vizat ruperea de trecutul comunist și alte lucruri, cum ar fi o televiziune liberă, dar multe din aceste revendicări au rămas, vai, doar simple dorințe.

Ion Iliescu, alături de Petre Roman, aparent, a orchestrat un atac impotriva pronunțatei opoziții de acolo din Piața Universității, totul fiind un pretext mascat pentru a reîntoarce în anonimat persoanele care au avut curajul să conteste, studenți și intelectuali deopotrivă, arătând astfel cum autoritățile pot să abuzeze de puterea lor.

Așadar, amploarea acestor atacuri sugerează, conform spuselor anchetatorilor, că au fost constituite grupuri mafiote într-un sistem, cu contribuții din partea actorilor de toate felurile, implicând un număr semnificativ de indivizi, ceea ce face totul și mai îngrijorător pentru justiția română.

Concret, acești indivizi, care erau pe un palier inferior ierarhic, au fost doar marionete în mâinile celor din frunte, dar manipularea, conform spuselor, a fost la toate nivelurile, iar acțiunile represive au început în forță pe 13 iunie 1990, ceea ce nu poate decât să stârnească reacții intense din partea societății.

Acțiunile represive au dus la atacuri sistematice, care s-au concretizat în crime, violuri și răni grave pentru cei 1.311 participanți, dar mai mult decât atât, 1.211 de indivizi au suferit din cauza privării ilegale de libertate, dând naștere unei situații fără precedent în istoria post-revolută.

Peste două sute de persoane au fost ridicate în dimineața zilei de 13 iunie 1990, duse în unități militare ale Ministerului de Interne, unde au fost ținute până după-amiază, fără o justificare clară, fiind un exemplu al abuzului de putere ce a început să capete amploare.

Și s-a afirmat că muncitorii aduși la protest din diferite colțuri ale țării s-au comportat violent, fiind asigurați să ocupe Piața Universității, iar în această cucerire, forțele de ordine din București s-au fezandat, având în vedere că sediile mai multor instituții au fost atacate și incendiate, dar detaliile sunt neclare, iar vicii morale sunt în continuare investigate.

Represiunea a continuat, așadar, în zilele de 14 și 15 iunie, prin atacuri organizate cu minerii, o forță care de fapt a devenit o autoritate paralelă, iar acest lucru ridică semne de întrebare referitor la legitimitatea acestor acțiuni, mai ales când ne gândim la rolul pe care aceștia l-au avut.

Contextul în care minerii au devastat sedii de partide și locuințe ale liderilor din opoziție deopotrivă, a avut un impact semnificativ, dar cumva, încă nu se știe cum s-au desfășurat aceste acțiuni, rămânând multe întrebări fără răspuns despre cum s-a ajuns la o asemenea violență.