Scandalul dintre FRF și CRSSE Timișoara: Ciprian Urican dă cărțile pe față!
Școala Postliceală CRSSE Timișoara, vezi tu bine, vorbește despre un soi de scandal făcut de FRF, care zice că nu ia la cursuri pe 70 de foști absolvenți ceva din vestul ăla al țării, care-i important de subliniat că sunt nume grele in fotbal, dar nu se știe exact cum ajunge vorba asta la urechile celor care ar trebui să schimbe ceva in toată nebunia asta, cu scandalul și minciunile de rigoare.
Ciprian Urican, un fel de guru al fotbalului local cu licența Pro și director al școlii, s-a apucat să spună cum au stat lucrurile și ce abuzuri colosale săvârșesc ăștia de la FRF, într-o poveste întortocheată care greu se înțelege, dar noi vrem să înțelegem. Cu toate acestea, există un întreg labirint de explicații care par, sincer, cam complicate pentru cititori.
ProSport s-a strecurat printre rânduri și a pus pe masă un articol în care afirmă, fără pic de ezitare, că 70 de foste talente ale naționalelor, evident cu CV impresionant, nu sunt lăsați să participe la cursurile de licență Pro. Asta-i cam o gogoașă, nu-i așa? Vorbim despre Dani Goga și alții care au jucat pe terenuri grele, dar, iată, că ajung blocați din cauza birocrației inexplicabile a FRF.
- Ce spune Ciprian Urican?
Ciprian, pe de altă parte, face apel la un fel de comunicare din partea Federației Române de Fotbal, menționând că el și foștii absolvenți așteaptă de ani de zile un răspuns clar, un drept la muncă, dar aici intervine o confuzie în toată regula, că de ani de zile tot ce aud de la FRF sunt ecouri de tăceri, ceea ce-i de-a dreptul frustrant.
Au trecut deja 2 ani mâncându-se de vorbă pe la şcoli și organe oficiale ale FRF, fără să vină cumva cu soluții la ce se petrece. După un copy-paste din niște ordonanțe, desigur revizuite, și niște chestiuni care vizează formulări confuze și acuzative, contextul pentru toți este cât se poate de sumbru și trist.
Hai să vedem ce spune Urican despre ecuația asta cu școala de antrenori, unde FRF ar trebui să aibă un cuvânt de spus important. Conform unui hârtiuță scrisă acolo, ei zic cum că antrenorii trebuie să fie formați în instituții acreditate, dar marea întrebare rămâne, care-i rolul FRF aici, că nu-s deloc clari.
FRF zice, în negru pe alb, că nu are, vezi tu, niciun drept să-și bage nasul când vine vorba de calificarea antrenorilor. Atunci rămâne să vedem cine e răspunzător, că oricum cuvintele alea au fost aruncate în vânt, iar cititorii rămân cu un punct de întrebarea dacă ăștia cu FRF chiar au habar ce fac.
Urican,ă acum, dă două exemple de cum se merge pe principiul „dacă nu faci cum spun eu, nu te bag în seamă”, și se pune pe el repede la locul ăsta de analiză, zicând cum că lipsa de comunicare și colaborare duce la confuzie pentru noi toți, dar cel mai mult pentru cei care chiar vor să facă ceva constructiv în domeniul ăsta.
Să facem un mic inventar: SFA ar avea trebuit să se preocupe de competențele obținute, dar, cu toate astea, nu-i clar ce anume verifică ei, căci observațiile făcute sunt mai degrabă superficiale decât profunde, iar organizația asta are nevoie de claritate.
Dacă e să o spunem drept, pe câte informații de la FRF și SFA am putea vorbi despre anumite competențe aproximative, și să lăsăm deoparte realitatea, fără să ne muiem în argumente clare ca apa de la robinet.
Monitorizarea nu-i pentru ei un cal de bătaie, mai mult aș vrea să mă întreb: cine-i de vină? Poate că există un sistem mai sumar de evaluare, dar tu știi, și eu știu că lipsește cu desăvârșire o bază solidă de cunoștințe tehnice în procesul ăsta. Aici, din nou, suntem înghițiți de întrebări, fără răspunsuri clare.
Ce a omis să transmită intenționat SFA? Răspunde CRSSE Timișoara
Practic, ce nu ne-a spus SFA e că Școala Postliceală CRSSE Timișoara, care nu-i deloc necunoscută, a fost deschisă sub Ministerul Educației și are legături cu Ministerul Muncii, vreo istorie frumoasă de ani buni. Iar acum, nu mai vor să recunoască că acolo există o experiență reală din 2015, iar din 2021 ne plimbăm într-o spirală a aberației administrative.
Adică, fără Protocol nu se poate merge mai departe, că așa e scris și așa trebuie, dar cu toate chestiile astea pe masă, SFA nu-i clar cum poate să stea în calea a ceva ce de fapt nu-i de datoria lor, fără să se gândească la absurditatea ei. Este un joc de-a v-ați ascunselea, fără să vedem odată adevărul în față.
Deci, concluzionând, SFA joacă un fel de șah cu toată povestea asta, dar felul în care acționează devine disputabil, iar cititorii știu că nu-i ok să se semneze Protocolul după ce s-au desfășurat activitățile, dat fiind că se supun totuși la reguli care ar trebui să fie respectate.
Mai mult de atât, calculele de birocratizări devin o nebunie tot mai mare. Acest Protocol rămâne o enigmă care nu se dezvăluie, și tot ce știm e că trebuie să înaintăm pentru a lămuri tot acest aspect al formării antrenorilor, sau măcar a clarifica toate detaliile pe care oricum le cunoaștem cu toții, dar nu le acceptăm ca fiind parte din proces.
Aberație: cum poate fi semnat Protocolul?
Urican mai spune că e cam absurd să fie semnat un Protocol înainte ca activitățile să înceapă, o bizarerie care nu se leagă deloc, desigur. O aberație totală. Este ca și cum ai încerca să pui carul înaintea boilor, cât de greu poate fi acest lucru să înțelegi în lumea asta?
Pentru că eventual, după întâlnirile dintre părțile semnatare, reiese clar că nu se poate semna retroactiv, din cauza timpului. Poate că nu s-au dat documentele, sau poate că au ajuns tarde, iar regula jocului devine neclară pentru toată lumea. Dar Urican insistă pe ideea că acest Protocol, trebuie neapărat să fie abordat corect.
Tot ce vedem aici e o aberație birocratică: „SFA rămâne deschisă colaborării, dar la ce folos dacă nu ne bagă nimeni în seamă?” Asta-i întrebarea, după cum poate deloc îmbucurătoare pentru cei care chiar s-au străduit să creeze un sistem funcțional.
Mai bine aș pune semnul întrebării pe toată povestea asta complexă, cu cererile și neînțelegerile între FRF și CRSSE, pentru că cineva ar trebui să rezolve povestea, să aducă oamenii împreună cu gânduri și acțiuni serioase.
Revenind un pic, aspectele organizatorice au întârziat monitorizarea, dar cine răspunde pentru noi? Toate sunt semne de întrebare, fără răspunsuri care doar ne conduc în haos. Aici, SFA ar trebui să aibă un cuvânt de spus clar, dar din păcate, ajungem la un punct mort.
„Este ca și cum la un curs de licența A de exemplu, numești tutore un formator care posedă licența B. UEFA nu permite acest lucru”
La capitolul de monitorizare, ceva despre care Urican vorbește ca fiind o acțiune la fel de curioasă. Au avut loc niște vizite, dar, iată, o singură vizită a fost în teren, unde joacă antrenorii cu licență, iar a doua s-a desfășurat teoretic. Sub o acoperire de control, așa cum bine se știe, dar ne întrebăm pe cine am avut de a face.
Revenim la vizita teoretică unde totul a fost minucios extins și verificat, dar ne-am săturat să vedem cum SFA funcționează in spatele capului nostru, fără să știe cu adevărat ce se petrece. Acesta de fapt este punctul culminant al toți aspectului ăsta: ne izolează de realitate.
Uite, tot ce s-a urmărit a fost doar să poată controla tot, dar necunoscând realitatea, devine un paradox care face ca toată procesul de educație să fie asaltat de conflicte. Suntem la un pas de a termina să mai contăm pentru ei.
Deci mi se pare că în cele din urmă, problema reală se află în lipsa de transparență în evaluarea calității, iar SFA ar trebui să-și retragă capul din nisip și să-și concentreze atenția pe ceea ce chiar contează pentru toți oamenii implicați.
S-a solicitat de la expertul SFA un raport de monitorizare
Urican mai aruncă un ochi asupra vizitei SFA care, bineînțeles, au venit cu reprezentanții lor pentru a confirma sau infirma hârtiile, dar o hârtiuță nu a ajuns nici să fie emisă, și iată aici unde ne naștem iarăși întrebări: când se vor întâmpla toate acestea?
SFAr nu control sau refuz, dar cu obstinatie fac totul împotriva dorințelor reale. N-ar trebui să depindem de capriciile lor, ci este timpul că tot ce ne-am propus să devină și realitate pe seama unor acțiuni care chiar contează.
„FRF a demonstrat și demonstrează prin fapte deschiderea și sprijinul tuturor instituțiilor de formare a antrenorului de fotbal în România”
Avem aici o demonstrație frumoasă din partea FRF, dar să ne întrebăm: cum poate fi deschisă o ușă care rămâne închisă pentru cei care chiar au făcut urcușuri ca să ajungă aici? Este o diluare a valorilor reale în fața unor cerințe care nu sunt fundamentate pe solidele cunoștințe.
Astfel, vedem că FRF vorbește despre deschiderea spre colaborare, dar în practică este suspendat punctul în care se află educația pentru toți, și, cu toată birocrația de care ne lovim, ni se pare din ce în ce mai puțin că mai există un drum care poate lega acești absolvenți de o carieră reală.
În concluzie, confuzia rămâne pe agendele noastre, căci observăm oameni care se îngrijorează că, în fond, nu-i deloc o simplă misiune de-a atrage antrenori în activitate, ci una de a dezvolta potențialul mai departe, atât în România cât și la nivel european.
Care sunt cele 7 concluzii desprinse din aceste informații?
1. Începând din 2021, SFA „pregătește terenul” pentru a monopoliza întreaga activitate fotbalistică de formare a antrenorilor, instructorilor, preparatorilor fizici, directorilor sportivi, analiștilor de informații.
2. Deși nu au dreptul conform legilor din România să facă acest lucru, ei organizând doar perfecționarea acestor meserii prin intermediul sistemului de licențiere UEFA, introduc condiții abuzive pentru cei care doresc să stea pe banca tehnică a unei echipe.
3. SFA are datoria de a instrui și specializa antrenorii adulți, de a stimula achiziția abilităților, dar realitatea este că ajungem tot să ni se contureze un sistem vechi de gândire, din pricina unei rețele care ar trebui să-și recapete eficiența.
4. În România, FRF a început recent să nu mai ceară carnetul antrenorilor, ci doar diploma de absolvire Antrenor, pentru cei care doreau să se înscrie la Licențele UEFA. Dar nu este destul, căci avem nevoie de competențe clare și concrete.
5. Celebrul Protocol trebuie semnat de 3 entități: Instituția formatoare de antrenori, FRF, și CNFPA. Oricum, atunci când două din cele trei entități se aliază, degradarea procesului devine evidentă.
6. SFA nu-și înțelege rolul: trebuie să instruiască și să dezvolte antrenori, nu să piardă vremea cu amănunte neesențiale, ci să creeze un mediu favorabil care să-i ajute să evolueze.
7. SFA a refuzat, într-un mod slab, dreptul la muncă a acestor absolvenți, printr-o combinație birocratică care cu greu poate fi acceptată în fața neloialităților din sistem.
În concluzie, în această lucrare nu vorbim doar despre FRF și CRSSE Timișoara, dar se deschid mai multe certitudini care pun în lumină cum se derulează procesele educaționale în România, iar cititorii sunt îndemnați să se gândească despre ce vor face mai departe, căci adevărul iese la lumină.
Școala Postliceală CRSSE Timișoara
scandalul FRF
Ciprian Urican
licență Pro
frf si CRSSE
