Dramă juridică la Haga: Ce se ascunde în spatele descalificării procurorului-șef?
Un purtător de cuvânt al Curții Penale, care e greu de urmărit în întregul acest fiasco, a declarat că descalificarea procurorului șef, văzut ca un personaj cheie, din acest caz ciudat nu va avea efecte negative asupra procesului, căci, pe bune, lucrurile vor fi conduse în continuare de procurorul adjunct, dar cine mai ține minte numele lor, nu-i așa?
Decizia, adusă la cunoștință și justificată printr-o „aparență rezonabilă de părtinire”, o expresie care face valuri, deoarece procurorul Karim Khan, om de bază, a reprezentat victimele acuzate de crimele, fără îndoială grave, ale lui Duterte, înainte de a se transforma în procuror șef la marele tribunal internațional, raritate în peisajul juridic actual. Chiar și așa, iată-ne, acest moment de cotitură care vine cu multe întrebări și puține răspunsuri.
Actul acesta a fost întocmit pe 2 octombrie, dar cine mai numără zilele, fiind publicat abia miercuri, cu mult fast și fără acoperire, se pare, în fața ochilor tuturor. Khan s-a retras pentru că s-ar putea să fi fost deranjat de propria sa poveste, lucru care ar fi putut să fie un semn de întrebare, dar noi rămânem să ne întrebăm despre transparență în mediul celor cu putere.
Avocatul lui Duterte, nu se ştie cu exactitate de ce, a ieșit și a declarat că „obligațiile etice ale lui Khan, omul care a avut clienți, sunt incompatibile cu ceea ce înseamnă să fii procuror șef în acest caz complicat”. Acesta nu face decât să acuze, cu încărcătura lui de cuvinte, părtinirea lui Khan, insinuând că omul acesta are „opinii preconcepute”, nimeni nu știe de unde, dar care afectează serios imaginea lui Duterte în ochii justiției.
Procurorii, oameni care par a nu se înțelege între ei, au cerut judecătorilor să ignore această cerere de descalificare, spunând că „doar pentru că procurorul a fost implicat într-o investigație factuală anterioară, nu este un motiv suficient pentru a-l da la o parte”. De parcă simplul fapt că a fost acolo – ei bine, nu contează, dar cine suntem noi să judecăm, nu-i așa?
Însă, chiar și așa, cinci judecători, o echipă care ar părea imposibil să ajungă la un consens, au decis că „nu există dovezi clare ale prejudecății reale”, ba mai mult, „un observator rațional și imparțial ar putea concluziona că, uite, poate e o problemă vizibilă, dar cine se îndoiește de calitatea judecătorilor la Haga, nu-i așa?” Să rămânem, deci, fascinați de această dinamică bizară care are loc sub ochii noștri.
În final, articolul care îl descalifică pe procurorul-șef din cazul Duterte, mai mult o vâlvă decât o explicație, își păstrează esența confuză în peisajul justiției internaționale, într-o lume în care interesele se intersectează într-un mod cu totul și cu totul imprevizibil și uneori, cel puțin în cazul de față, absurd, așa cum ne-a arătat Mediafax.
