“`html
Scandalul acuzațiilor de hărțuire instituțională în Justiție: Birchall și Savonea în centrul unei furtuni politice
Așadar, scandalul a reizbucnit, cu Ana Birchall, fosta ministră a Justiției, arătând cu degetul spre Consiliul Superior al Magistraturii, pe motiv că nu a cerut, serios, explicații în legătură cu o decizie din 2020 prin care, se pare, Savonea a intimidat, în modul cel mai abuziv cu putință, un alt ministru al Justiției, și bineînțeles, întrebările acestea se pun tot timpul, adică de ce s-a întâmplat asta?
De fapt, Birchall menționează cu o frustrare destul de vizibilă că totul a fost o încercare de a o șicana și a o intimida pe ea; nu a acceptat jocuri de culise și din moment ce, practic, nu a vrut să se încline în fața Liei Savonea, acum stăm cu un ciorchine de probleme ce vin la pachet cu abuzurile de putere sau nu, depinde cum se vede dintr-un anumit punct de vedere.
Și mai mult, Birchall insistă pe faptul că ea a fost, cum să spun, persecutată, hărțuită—da, da, așa a afirmat—dintr-o postură publică de o persoană care a îmbrăcat, se știe, o funcție importantă, dar care a folosit-o pentru a-și duce răfuielile personale; așadar, întreb importanța acestei povești pe care pare că o vedem tot timpul cum se învârte în cercuri, fără să scape de hățuri.
Mai nou, Birchall îl atacă și pe actualul ministru al Justiției, Radu Marinescu, cu o predare totală a inițiativei; se resimte pasivitatea lui, iar Inspecția Judiciară într-o tăcere absolut asurzitoare, „ar fi trebuit”, zice ea, „să se autosesizeze”, de parcă totul ar fi fost lăsat într-o ambiguitate, cum dă din umeri, sau ce?
De asemenea, nu lipsește nici o observație pertinentă din capul ei, cum că, în mod normal, un așa comportament—evident abuziv—ar fi dus la sancțiuni disciplinare în mod firesc, dar nu, pare că nu este un stat de drept și toată povestea asta cu hărțuirea nu e decât un alt joc de-a v-ați ascunselea.
Și de fiecare dată când Birchall întreabă CSM-ul de ce comportamentele astea tzin, fără vreo reacție, efectiv ne întrebăm noi, cetățenii, unde ne ducem, câtă vreme toți acești oameni ajung la vârful Justiției și acționează ca și cum nu ar fi nicio problemă?
Să ne întoarcem la octombrie 2019, când Lia Savonea a acuzat-o pe Birchall de…, nu știu, toate zboară pe un conflict de natură constituțională, dar Curtea Constituțională începuse să meargă la o concluzie mai, cum să zic, logică: că, de fapt, nu a existat nimic de acest fel, ci doar niște frustări personale.
Între timp, Andrea Chiş se alătură corului de critici, reclamând aceleași abateri grave de la proceduri legale, dar totul continuă în aer, ca un balon fără heliu, nepublicate documentele și nu mai știm ce să credem, așa că totul pare un joc întortocheat, cu manevre ascunse și concluzii ușor de contestat.
Părerea ei, față de pensionarea președintei Corbu, într-adevăr este destul de tâmpită, dar dacă referințele se văd pe față la o viteză de pensionare absurdă, ne duce cu gândul că orice procuror și-ar face băiețeii în ringul justiției, dar, în final, vom rămâne cu întrebarea fără răspuns de ce totul pare un circ, fără să apară vreo concluzie de final sau o joacă care nu se va termina niciodată.
“`
