Sărbătoare pe 28 octombrie – Importanța pentru credincioși în conformitate cu calendarul ortodox

Sfântul Iachint, mitropolitul Ţării Româneşti, este celebrat în calendarul creştin ortodox pe data de 28 octombrie. El a fost ultimul mitropolit al Vicinei și primul ierarh al Bisericii lui Hristos din Dobrogea și Ţara Românească. Mitropolitul Iachint a păstorit la Vicina pentru o scurtă perioadă de timp, iar în 1359 și-a mutat sediul la Curtea de Argeș, la cererea voievodului Alexandru I Basarab, fondatorul Ţării Româneşti, care dorea să aibă un sediu mitropolitan stabil. Această mutare a făcut ca Sfântul Iachint să devină păstor duhovnicesc al tuturor românilor din Dobrogea şi Ţara Românească.

Ca “exarh al plaiurilor”, Sfântul Iachint avea grijă de credincioșii ortodocși din părțile vecine, în special din Transilvania, trimitându-le preoți și călugări misionari. Cu sprijinul domnului țării, Vladislav I, Sfântul Iachint a susținut și încurajat monahismul românesc, aducând în țară pe Sfântul Nicodim de la Tismana, care venea de la Muntele Athos, pentru a organiza câteva mănăstiri-lavre după model athonit. El a înființat mai multe mănăstiri importante în Ţara Românească, cum ar fi cele de la Tismana, Curtea de Argeș, Câmpulung-Muscel, Cozia, Snagov, Târgoviște și altele.

Sfântul Iachint a contribuit la consolidarea credinței în Dobrogea și Ţara Românească și a fost un model de pietate și sfințenie pentru cei din jurul său. El a trăit o viață smerită și dedicată slujirii lui Dumnezeu și a credincioșilor săi. Sfântul Iachint s-a stins din viață în anul 1372, lăsând în urmă un moștenitor spiritual de neprețuit pentru Biserica Ortodoxă Română.

În aceeași zi, în calendarul creștin se pomenesc și Sfinții Mucenici Terentie, soția sa, Neonila, și cei șapte fii. Aceștia au fost creștini devotați și au refuzat să se supună poruncilor împărătești referitoare la jertfele păgâne. Au fost denunțați și capturați atunci când se aflau cu toții în timpul rugăciunii în casa lor.

Duși în fața judecătorilor, acești sfinți au fost supuși la chinuri cumplite și apoi spânzurați. Pe durata torturilor, rănile lor au fost stropite cu oțet și arse cu foc, dar ei rămâneau neclintiți în credința lor și se rugau unul pentru celălalt. Atât părinții, cât și copiii au fost martirizați pentru credința lor în Hristos și au jertfit viețile lor pentru El.