Sfințitul și Mucenicul Antim este sărbătorit în calendarul creștin-ortodox pe 3 septembrie. Acesta a fost episcop al Nicomidiei în timpul domniei împăratului roman Dioclețian (284-305). În calitate de episcop, a reușit să mențină biserica unită și credința nealterată într-o perioadă în care prigoana asupra creștinilor era în plină desfășurare în toate părțile Răsăritului și în special în Nicomidia, reședința imperială.
“Deși mulți creștini erau înecați în mare pentru Hristos, ei nu s-au scufundat în adâncurile păgânismului, nu au fost înghițiți de furia venerării idolilor și nu au fost înghițiți de adâncul iadului cel mai de jos. În schimb, aceștia s-au găsit în portul ceresc liniștit și neînfricat, datorită îndrumării și conducătorului lor, Antim, păstorul lor.” (Viețile Sfinților)
“Când porunca imperială de a ucide creștinii a fost scrisă pe hârtie și a fost citită în mijlocul cetății Nicomidia, apoi a fost afișată pe un zid pentru a fi văzută de toți, Sfântul Antim a mărturisit pe Hristos înaintea tuturor și a rupt porunca de pe zid, sfărâmând-o și defăimând cu voce tare idolatria. Astfel, Antim a devenit primul martir din Nicomidia.” (Viețile Sfinților)
În urma exemplului său, mulți dregători și marii slujitori ai curții imperiale au început să mărturisească public că sunt creștini. “Printre aceștia s-au numărat Dorotei, Mardonie, Migdonie, Petru, Indis și Gorgonie, însoțiți de mulți alții care s-au supus torturii pentru Hristos și dintre care mulți i-au omorât pe tortionari în diverse moduri.” (Viețile Sfinților)
După Sfântul Antim, care se afla într-un sat în apropierea Nicomidiei, s-au trimis mai mulți soldați să-l caute, iar el a ieșit în întâmpinarea lor. Înainte de a-și spune numele, Sfântul Antim i-a primit și i-a ospătat, oferindu-le masa și odihnă.
Aflând că gazda lor este chiar persoana pe care o caută, soldații au refuzat să-l ducă în fața autorităților. Cu toate acestea, episcopul s-a prezentat voluntar în fața instanței, botezând pe drum pe cei trimiși să-l prindă. A fost supus torturii și, în cele din urmă, capul i-a fost tăiat. Astfel, martiriul său pentru Hristos s-a încheiat pe 3 septembrie.
* Cuvioșii Neofit și Meletie de la Mănăstirea Stânișoara au fost canonizați în ședința Sfântului Sinod din 24 februarie 2016 și au fost incluși în calendar pe 3 septembrie.
Mulți sihaștri dedicați lui Dumnezeu au trăit în munții din apropierea Mănăstirii Cozia, situată în Valea Oltului, atât înainte de construirea lăcașului sfânt de către domnitorul Mircea cel Bătrân al Țării Românești, cât și după aceasta.
Printre cei mai cunoscuți pustnici ai zonei se numără cei șase călugări de la Cozia, care, în jurul anului 1600, s-au retrăs în afara Oltului. Dintre aceștia, se remarcă Cuvioșii Daniil, duhovnicul, și Misail, ucenicul său, care s-au stabilit la poalele Muntelui Cozia și au fondat Schitul Turnu, precum și Cuvioșii Neofit și Meletie, sărbătoriți în prezent.
Cuvioșii Neofit și Meletie s-au stabilit mai sus, pe Muntele numit Sălbaticul, iar discipolii lor au înființat Schitul Stânișoara.
