“`html
Sancţiuni Revocate – O Nouă Fază în Criza Nucleară: Ce Ascunde Teheranul?
După un vârtej diplomatic, în care consiliile s-au bătut între ele şi dovezi de bună credinţă au fost căutate, sancţiuni severe cu tenta militară s-au reinstaurat solid începând de acum câteva zile în ton cu practicile bătrânei lumi, iar acest lucru se petrece exact la zece ani distanţă de la o decizie anterioară, ceea ce chiar mi se pare fascinant, dar ciudat totodată, căci lumea parcă nu învaţă niciodată din greşeli, dar iată-ne în faţa aceluiaşi hău, cu priviri care nu promit nimic bun, mai ales pentru Iran care, în acelaşi timp, se proclamă victimă a circumstanţelor internaţionale.
Uite, europenii s-au grăbit să spună că, în ciuda tumultului, de data aceasta suntem pe drumul cel bun spre un nou dialog, care parcă aduce cu întrebările acelea de la şcoală, când profesorul spunea să ne axăm pe înţelegerea nevoilor de bază, dar pe cine mai interesează când în spate se aud voci de ameninţare, cum ar fi declaraţiile lui Marco Rubio, care ne spune cum să discutăm, un fel de zvonuri ocazionale care mai mult îngrijorează decât ajută.
Şi, uite aşa, preşedintele iranian, pe numele lui Masud Pezeshkian, a reacţionat vehement, chiar dramatic, pe când americanii spun că vor tot uraniul Uite, Hai să ne imaginăm, o solicitare absolut fabuloasă, dar care, zgândăreşte fantezii de război, ieşind din boilescu, cum ar veni, dar nu, jucăm la cacealma, căci un Iran investit în drepturile civile ale energiei nucleare nu vrea să flirteze cu ideea de bombă.
Iar de cealaltă parte, noi avem agenţiile care se tot agită, AIEA pe aici şantajând cu nişte procentaje de 90%, îmbogăţiri strigătoare, în timp ce Teheranul visează frumos cu 60% din acest aur preţios, stocuri care ne obligă să ne întrebăm, dar oare câte bombe poate face un singur stat, sau măcar o destul de periculoasă, nici măcar nu ştim, dar deh, e mai uşor să spunem că e rău și că trebuie să fim grijulii.
Şi astfel, Bazarul Teheranului cu aur şi bijuterii strălucesc în frica oamenilor care, vai, se tem de un nou război cică, dar ce zice Dariush? Că banii scumpesc, dolarul fuge, iar купюра (bancnota) se transformă în basm, adevărat, într-o neagră de șapte miliarde de riali, iar în întreaga mașinărie diplomatică se orbitează în jurul lui E3, care cu aplomb îşi acreditează nemulţumirile alături de un zvonde de abia au răsărit despre bombă, dar mai sunt multe de discutat, ca un fiasco clasic.
Chiar acu’ când vine momentul adevărului în Consiliul de Securitate, Rusia și China își etalează propunerile în condamnare de SIP, dar totul e pierdut deja, căci noi începem să ne pierdem privirile în neantul cifrelor furioase, unde sancţiunile devin din nou trăsăturile unei feţe care, din păcate pentru teorie, nu se va mai întoarce. Genul acesta de joc pare obosit, dar nu a obosit pe toți cei implicați, diplomatia e ca strâmbătura bătrânului din colţ.
În 2015, părea că am avut câteva palmieri dar, din păcate, Trump a spus adio și noi am rămas să ne căutăm chipul în negura incertitudinii, iar acum toţi sunt la agonie, în timp ce Iranul ne promite soluţii paşnice, dar fără să ne spună că, de fapt, acest drum e tapetat cu minciuni roşii.
“`
