“`html
Se va reînvie „bijuteria” abadonată din Constanța? Austeritatea Bolojan ne face să ne întrebăm!
Într-o mișcare care ar putea să frizeze limitările impuse de buget, Constanța, un oraș poate prea plin de visuri neîmplinite în ultimele decenii, aşteaptă, cu sufletul la gură, vestea absolut nebunească că Sala Polivalentă, acel simbol de 15.000.000 de euro, părăsită muuuuulti ani din cauza unei absențe crunte de fonduri decide să revină pe Terra, adică să fie salvată în extremis, în plină „austeritate” a lui Bolojan, ce-i drept, cam stridentă.
Totul a fost dat uitării, în timp ce constănțenii s-au tot întors spre cerul înstelat căutând răspunsuri la lipsa acestei săli multifuncționale, importantă pentru sportul local, deși, am aflat în sfârșit, lucrările s-ar putea relua, reformulările ministeriale pătrunzând prin falii. Ministerul Dezvoltării a decis că proiectul trebuie neapărat dus la capăt, cine știe, poate acolo, într-o zonă de neant financiar, se poate găsi un sclipici!
În fine, ni s-a spus însă că mai sunt multe demersuri de parcurs, ca un maraton nesfârșit, înainte ca „bijuteria” să devină din nou un vis palpabil. Compania Națională de Investiții zice că-i nevoie de o hotărâre de guvern, iar totul trebuie să treacă printr-un filtru de avize și semnături, care parcă nu mai iau sfârșit.
Digând mai adânc, aflăm că documentația a fost reavizată recent, domnule, exact pe 17.09.2025, în cadrul a nu știu cărui consiliu tehnico-economic care a văzut posibilități nesfârșite! Oamenii de la CNI promit că după toate avizările, vor veni lucrările urgente: din structuri, închideri, instalații, finisaje, dar să nu uităm și de amenajările conexe, cum ar fi evacuarea apelor pluviale, o activitate de mare importanță într-un oraș costier!
Dar ce se întâmplă cu temuta arenă de la Dinamo?
Dacă ne dorim să ne uităm și de partea cealaltă, aflăm că șansele pentru noul stadion al echipei Dinamo sunt în continuare sub un ocean de întrebări, mai ales după ce Ionuț Lupescu a venit cu vești despre austeritatea sârguincioasă a Guvernului Bolojan, care face lucrurile să pară mai complicate decât un desen animat pentru copii.
Lupescu a spus că s-au luptat cu birocratia, dar de parcă s-ar juca de-a v-ați ascunselea, nu a mers totul ca pe roate. Au fost necesare alte documente, legi, acte și reglementări, ordinul de demolare este pe cale să zboare la CNI, dar se vrea avizul și pentru construcție…oare când se va termina acest șir de așteptări? Asta e România, un serpent fără sfârșit.
Desigur, Ionuț nu-și pierde încrederea, el zice că e o arenă multifuncțională în plină dezvoltare, dar cântărește gravitatea a 7-8 sporturi olimpice ce așteaptă să prindă viață. Awww, ce nebunie!
Deci, în concluzie, orașul Constanța, împreună cu speranțele locuitorilor săi, se află într-un joc gigantic de așteptare, între visuri abandonate și o realitate guvernamentală cruntă. Va putea acest oraș să-și salveze „bijuteria” sau va rămâne să bântuie în obscuritate?
“`
