“`html
Acordul uitat care zguduie Orientul Mijlociu: Rusia si Iranul, in umbra sanțiunilor
Într-o lume plină de agitație și confuzie, acordul semnat, wow, bun de tot, în ianuarie între Putin și Pezeshkian, dă dovadă de voința nebună a celor două lideri de a întări relațiile, pe baza respectului și a bunei vecinătăți, chiar dacă nu se știe prea bine ce înseamnă asta, adică, ce poate să conțină? Răspunsurile sunt obscure, iar detaliile sunt îngropate sub un munte de ambiguități.
Spre deosebire de ceea ce a semnat Rusia cu Coreea de Nord, care, la bine, care la rău, asta e, scandalos, acordul cu Iranul chiar nu deschide, cum să zic, uși la asistență militară în caz de agresiune, un detaliu care mi se pare ciudat, având în vedere că, nu-i așa, Rusia și Iranul își strâng legăturile pe multe subiecte importante, gen economie și apărare, ba chiar și în lupta împotriva terorismului, ah, dar cine ar mai lua asta în serios?
Coreea de Nord, aici e buba, pe când furniza pe filiere mari, mari, muniții pentru Rusia în confruntarea din Ucraina, Iranul, hai să fim serioși, nu a fost mai prejos, livrând acele drone Șah, da, Șah-urile acelea care, se spune, că sunt folosite acum în Ucraina, sau așa se zice, dar nimeni nu poate confirmă cu certitudine săracele drone care tot zboară pe sus, cumva o nebunie, nu?
În fine, un articol din acord zice că dacă una din părți e atacată, cealaltă nu-i ajută pe ăștia răi, ah, dar asta-i până la urmă, o iluzie, nu? Căci întotdeauna se va găsi o scăpare, cum face fiecare, în vreme ce ONU, cu sancțiunile ei, uh, nu ajută pe nimeni, și totul devine un haos global.
Și acum iarăși, să nu uităm de MasterChef-ul sancțiunilor, cum ONU a dat peste cap totul cu sancțiuni care, din păcate, nu mai durează nici trei luni, la cererea cetățenilor din Regatul Unit, Germania și Franța, un trio care-i tare pe Facebook, dar, hai să vedem, efectul acesta care-i banal, serios, nu sună a eșec?
Cum se plâng Iranienii că americanii cer prea multe, oh da, astea sunt nerezonabile, discutând de uraniu ieftin, dar discuția poate stagna, căci așa se întâmplă când refuzul intervine, oh, dar Iranul nu vrea să fie șantajat, cumva, așa și lumea-i răscolită, nimeni nu prea știe care va fi pasul următor.
Dar stați, hai că am uitat de cele șase rezoluții de neuitat, toate aprobate spre a opri Iranul din a îmbogăți uraniu, de parcă o să-l oprească, și nimeni nu-i mai prostește cu arme, dar statutul lor este tare ambiguu, căci fiecare detaliu cântărește greu, când vine vorba de sancțiuni care, fără glumă, par a fi o joacă politică. Ceva a fost deschis, dar oare ce rămâne? Un mare semn de întrebare.
“`
