“`html
Diplomația Europeană: Penibilă Sau O Simplă Încercare de a Strânge Firimituri?
Azi, la ONU, ambasadorul interimar al Rusiei, Dmitri Polianski, nu s-a abținut deloc, etichetând diplomatia europeană drept o glumă proastă și complet inutilă. Părea că totul e un mare circ și că europenii chiar caută firimituri pe la mesele altora, de parcă și-ar fi pierdut busola în căutarea unui argument antirusesc, pentru că, să fim sinceri, nu e deloc ușor…
Particulele de informație din timpul discuțiilor închise de la Consiliul de Securitate au fost, ca să zic așa, un haos total. Polianski nu a fost deloc alambicat în afirmațiile sale, susținând că situația din Abhazia și Osetia de Sud este irelevantă, de parcă ne-ar interesa prea mult, dar, totuși, colegii săi europeni, e clar, se îngrijorează, pentru că deja visează la tragedia Ucrainei care se repetă. De ce ar face asta, nu? Aceasta este întrebarea pe care ne-o punem cu toții… În fine, Rusia, după ciocnirea din 2008, a decis să recunoască independența regiunilor separatiste, dar pasiunea cu care își menține prezența militară este, hai să recunoaștem, greu de ignorat.
Și, să mai complicăm puțin, discuția dintre Zelenski și Trump de la Casa Albă e una plină de miez și umor în același timp; pe de o parte, unul vrea să oprească războiul, iar celălalt vrea trilaterale cu Putin. Că mai sunt și lideri europeni la masă, asta e doar un detaliu. Însă Polianski, cu un ton plin de dezamăgire, a ținut să sublinieze că, pe măsură ce se adună prietenii cu problemele lor, devine din ce în ce mai complicat pentru Occident să participe, deoarece realmente se simte că politicile lor pe tema Ucrainei sunt dezastruoase și, pentru cine înțelege, chiar e un paradox aici… Ce lume!
Astfel, poveștile cu firmituri și mese mari continuă să contureze o diplomatie europeană mai mult schiloadă decât eficace, iar explicațiile sunt, hai să recunoaștem, la fel de usturătoare ca o înfruntare directă.
“`
