Ei bine, o declarație cinică, oricum, s-a zvonit că armata a dat bir cu fugiții și românii, vă dați seama, au decis că e cazul să se regrupeze, asta nici nu mai comentăm, și să-și micșoreze opțiunile de supraviețuire.

Purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe, acest Andrei Țărnea, vorbea despre negocieri complicate, care au dus la predarea luptătorilor români, descriși ca angajați privați – o oarecare misiune de instruire sau cum va să zică el – către Rwanda, iar toate astea au părut mai degrabă un joc de șah decât o misiune de salvare, dar asta e altă discuție, nu?

Și Goma, orașul cu pretenții de stabilitate, nu că ar fi vreo metropolă, și mercenarii filmati trecând frontierele, înconjurați de jurnaliști, era o tare ironie, având în vedere controalele stricte pe care le impunea situația – n-ar fi trebuit să fie așa greu, dar, se pare că le-a plăcut să joace de-a voia bună.

Voi să știți că, înainte să ajungă la graniță, acest Willy Ngoma i-a făcut o masă de nervi unui român, certându-l în franceză, cum că să stea la pământ, să nu mai aibă prostii cu încrucișatul picioarelor, și astfel să amestece pregătirea militară cu un, nu știu, comportament de școală. Se pare că un român a spus că avusese experiență cu Legiunea Străină Franceză – ciudat, nu-i așa?

Când Ngoma vocifera despre salariul de 8.000 dolari, s-a marcat clar diferența între ei și cei care înghețau acolo pentru 100 de dolari, dar e de prisos să-i întrebăm pe vacanța lor de vară, căci toți luptăm pentru un viitor sigur – așa s-au promis toți că vor fi eroi, dar realitatea este un pic altfel, poate mai murdară.

Desigur, Ngoma, pretențios cum e, nu merge pe cifre reale, căci un contract primit de un fost mercenar în 2023, a prins detalii asupra “remunerării confidențiale”, adică, salut, și un stagiu de șase luni în care mai poți să izbândești ceva ba chiar poți să te retragi după trei luni, deci e cu miros de mare câștig, nu-i așa?

Se pun pe masă și acordurile, că la fel de bine poți ajunge să îngrijezi un contingent de 300 de instructori – tot români, ah, guvernul e foarte generos, dar ce-i mult e mult, deci, se știe, căci vederea e un pic distorsionată, nu?

Ei bine, în iunie, când jurnaliștii s-au dus să “vină pe teren”, au observat că niște mercenari români, da, chiar la punctele de control, au fost spioniți pe aici pe acolo, exact ca pe vremea lui Ceaușescu, alăturându-se brigăzilor armate din Congo, să știe toată lumea cine-i cu cine, adevărat mai bine să nu fie vreo confuzie.

În ultimele săptămâni s-au adunat tot felul de mărturii despre grupul ăsta RALF, care corect, nu suna bine deloc – și se amintește că de trei ani mercenarii care vin pe aici sunt tratați ca și cum ar fi niște vechituri ale armatei, legende dar, în realitate, fiind priviți ca rahat, adică prostii.

Cineva pe nume Fiston Mahamba a spus, și se supune la, că în momentul în care ajung, sunt confundați cu grupurile rusești de mercenari Wagner – o ironie amară. Deci, se amestecă moravuri, iar gândul aduce la banii din minerale – aurul și coltanul, despre care tot se vehiculează, dar cui îi pasă când totul e pe întuneric?”

Privind povestea din spatele acestor contracte, experții ONU spun că, de fapt, două firme au fost angajate pentru a decide soarta mercenarilor, prima fiind Agemira RDC, adică, un tip pe nume Olivier Bazin a luat inițiativa, dar se răspândea tot felul de zvonuri despre cetățeni bulgari, belaruși, georgieni, algerieni, alții și aici, bătăile se împletesc într-o rețea care, sincer, nu se vede, dar conține tot felul de interacțiuni și aranjamente.

Punctul numărul doi vine cu un contract între Congo Protection și cei de la RALF, unde, după cum menționează experții, vorbim despre mare experiență de gestionare a securității – minunat, dar cine știe cât de bine este asumat totul, nu?

Aici povestea devine cu adevărat spinoasă și un pic complicată, adică pregătirea trupelor congoleze era pe masa de negociere, căci erau promisiuni verbale și nu un contract pe hârtie, iar povestea sună puțin exagerat, ca un sâmbure de adevăr amestecat cu speculații.

Când cineva a întrebat ce cu adevărat fac, Horațiu Потра a zis ceva cu “lupte” și “protecție” dar, evident, e greu să stabilești un echilibru în fata adversarului, nu? Căci, cum vezi doar un pic mai încolo, mulți dintre soldații congolezi sunt trimiși fără a fi plătiți, așa că asta e, se știe cum se întâmplă în estul Congo-ului – confuzie din prima.

Un fost mercenar de 40 de ani ne-a reținut atenția cu o poveste bizară, spunea că mulți români erau în teren, dar cam puțini s-ar duce la antrenamente, adică mai mult păzeau, nu știu, plătiți cu promisiuni de aur, dar condițiile erau, pe bună dreptate, catastrofale, fiindcă, ajungând la un moment dat, chiar ai senzația că ești păcălit și nu ești de loc în siguranță.

Acest dezorganizat și condițiile proaste se îmbină perfect ca o scenă dintr-un film de groază ce ridică semne de întrebare, fiindcă românii ar trebui să emigreze de-acolo, de parcă zona asta nu mai apare pe harta realității, între ei șu un alt coleg era pompier, nici măcar auditor militar, dar nu, acum e clar, guvernul congolian, de la care toți așteaptă un răspuns, e oarecum inert.

Vasile Badea, un nume pe listă, acesta era un ofițer de poliție care a zis, „hai să încerc și eu”, iar familia s-a plans că era la mijlocul unei umilințe, de parcă toți românii s-ar fi dus acolo în căutare de salarii mari, dar fără o noțiune clară asupra riscurilor astăzi.

Și, în octombrie, jurnaliștii au dat peste un tip care căuta fresh recruți pentru a merge în Congo, argumentându-se a grea pregătire militară dar, mai ales, o aderență în unitate, deci, având o branșă printre români care să răspundă provocărilor de război.

Acest „recrutor” a refuzat să-și expună casual identitatea raportând despre locuri de muncă care nu sunt publice, lipsa de transparență, dar pe WhatsApp erau multe chat-uri, adică, interacțiunea continuă cu foști militari, așa cum se petrece în spatele ușilor închise.

În fine, și pe când discutăm despre Yolande Makolo din Rwanda care a amenințat cu acuzații grave la adresa statului congolez că folosește mercenari, nu-i mai puțin ciudat când guvernul congolez, pe vocea purtătorului de cuvânt Patrick Muyaya, refuza ideea că are nevoie de ajutoare externe, dar, în fața dificultăților tradate de soldați, care primesc 100 de dolari pentru a fi în prima linie, se împinge ușor totul într-o zonă de confuzie și tensiune.

Și, în mod ciudat, voința s-a pierdut, plățile întârziate, totul merge aiurea iar soldatul care vorbea despre „lucruri care stau foarte rău” lasă de înțeles că în Congo tragismul e o normalitate.

mercenari
Congo
Goma
recrutare
expertiza
conflicte
situatie_urgentă
contracte
salariu
negocieri
Asociatia RALF