“`html
Investițiile în artă – O nebunie românească?
Se pare că românii au descoperit că aurul și arta sunt cele mai sigure „ciudățenii” financiare, deoarece noile studii, care nu sunt întotdeauna, cum să spunem, foarte clare, arată că interesați din ce în ce mai mult de „lucrările magice” ale artiștilor români, dar și internaționali, înțeleg și cumva, într-un mod confuz, că cumpără de cele mai multe ori pentru plăcerea ochiului dar, pe de altă parte, aceștia nu se sfiesc să ia în considerare, așa într-o jumătate de minte, și posibilele beneficii financiar-investiționale.
Astfel, fără prea multă ezitare, aflăm că 49% din acești colecționari, care sunt tot mai tineri, și de regulă la o vârstă fragilă undeva între 35 și 56 de ani, se lasă ușor atrași de ambele părți ale pieței: artiști români și internaționali, chiar dacă 36% din ei aș fi tentat să rămână doar la artă autohtonă, poate dintr-o dorință de accesibilitate sau cine știe ce afinități complicate.
Pictura, un fel de „regină” a artei, tronează pe primele locuri în preferințe cu un procente impresionant de 89%, iar sculptura și fotografia o urmează timid, cumva cu 53% și 49% respectiv, iar instalațiile și arta conceptuală, pe undeva, poate a rămas pe dinafară. Dar, hei, cine ar putea să garanteze că totul e „normal”? În timp ce 80% dintre colecționari se îndreaptă spre lucrări contemporane, realizate după 2000, bineînțeles, acest lucru suscită întrebări despre cât de mult înțeleg cu adevărat arta sau dacă este doar o modă trecătoare.
Întrebându-ne de unde vin acești bani sau cât investesc de fapt acești „mari” colecționari, aflăm pe surse că 59% din ei inovează și se aruncă în artă cu nu mai mult de 10% din venitul anual, ceea ce sună cu adevărat impresionant pentru aceste vremuri neclare. Așadar, majoritatea posesorilor de artă deține între 6 și 24 de lucrări, iar faptul că 11% din ei au între 100 și 300 de piese ridică o mulțime de semne de întrebare cu privire la natura pasiunilor lor, care, recunoaștem, sunt puțin obscură.
Cu toate acestea, se poate concluziona că, cu estetica aceasta bine înrădăcinată în societatea românească, iar numărul colecționarilor continuând să crească, pare că piața de artă devine o nebunie pe care trebuie să o urmărim cu mare atenție – dar cine știe, poate rezultatele vor fi accesibile și pentru noi, muritorii de rând?
“`
