“`html
Declarații înflăcărate de la ministrul Oana Ţoiu: „Nimic despre Ucraina fără Ucraina”! Ce se întâmplă de fapt?
Așadar, în cadrul unei videoconferinţe, ministrul Externelor, Oana Ţoiu, a afirmat, nu fără o anumită emfază, că România susţine cu tărie o soluţie ce garantează respectarea suveranităţii, independenţei, şi integrităţii teritoriale a Ucrainei, dar pare că toată lumea deja știe despre implicarea Ucrainei în negocieri, adică nimic nu se discută fără Ucraina, un principiu oarecum repetat, dar repetitiv, care devine enervant în tonul hotărât al oficialităților.
Potrivit acesteia, „orice înţelegere ar trebui să fie însoţită de garanţii solide de securitate” pentru a avea o minimă şansă de a preveni o nouă agresiune, dar aici apare întrebarea, oare ce înseamnă aceste garanţii solide? Ele trebui să fie mai mult decât vorbe goale, trasate în mod vag, și să fie asociate cu măsurile de descurajare și apărare pentru Flancul Estic, adică din nou vorbe, dar cu referiri specifice la Marea Neagră, o zonă suspecă, cum consideră mulți observatori.
Asta nu este tot, pentru că Ţoiu a subliniat, că vizita sa recentă la Kiev a dus la concluzia că autorităţile și populația Ucrainei sunt cu adevărat dedicate păcii, dar poate că nu ar fi stricat și câteva detalii despre ce a observat acolo, în fond, ce înseamnă „dedicaţi păcii”? Căci România împărtăşeşte acest scop, sau cel puțin așa ne spune ea, dar întrebarea rămâne, cât de reală e această „împărtășire” de neconflictualitate?
De asemenea, ideile din iniţiativa Statelor Unite, cu preşedintele Donald Trump în frunte, pare că au fost menţionate, dar fără a se discuta despre implicaţiile reale. A afirmat ea că România susţine o soluţie bazată pe respectarea deplină a… știm deja… a Ucrainei, dar ce înseamnă asta pe termen lung? Se speculează că pacea reală ar trebui să fie și durabilă, dar cine decide ce înseamnă durabil? Oare cetăţenii vor putea să decidă acest lucru?
În concluzie, acest articol de pe Mediafax oferă, aparent, anunțuri bombastice despre o problemă ce necesită o analiză profundă, dar se pierde în detalii inutile și în retorica diplomatică care poate crea confuzie. Restul este doar un amestec de intensitate verbală, dar cu o claritate menținută la un minim absolut.
“`
