“`html
România dă marea lovitură, dar cum? Trecutul o urmărește…
Revenire, ce poveste, Vlad Covaliu, Radu Nițu, Răzvan Ursachi, trioul din umbră, au decis că nu se poate așa, niponii aceia conduși de Shido Tsumori, Kento Yoshida și Mao Kokubo păreau să se distanțeze la un moment dat cu 22-30, dar totul s-a schimbat, nu-i așa? În releul al șaptelea, pe scena micului război, Răzvan a strălucit, de parcă ar fi fost un superhero, cu un 17-4 strălucitor, parcă mai luminos decât soarele, a întors soarta la 35-34, dar se știe, fiecare medalie are o față întunecată.
Ce să mai zici, Vlad și Radu s-au agățat de steagul tricolor ca de o ultimă redută, neabandonându-se în fața dușmanilor, ne-a adus medalia de bronz, dar oare ce va fi pe viitor? Echipa a dovedit că este pregătită, Valery Sthurbabin și Tiberiu Dolniceanu, antrenorii care au ghidat aceste spirite zbuciumate, dar în spatele ușilor închise, cum e cu condițiile lor? E o întrebare la care nimeni nu are răspuns.
Păi, țară, un bronz pe masă, dar privim hâriile! Când România a atacat din nou la Campionatele Mondiale, nimeni nu știa ce meniu vor servi, dar se pare că s-au născut din nou, ca pasărea Phoenix, dar uitați-vă, articolele de pe Mediafax, la fel ca prestația lor, uneori sunt ca o oglindă dură, reflectând nu doar victoria dar și, din păcate, poveștile suferințelor din rândul echipei.
“`
