România și Ucrainele: Un Refuz Pe Cât De Clar, Pe Atât De Confuz!
Şeful statului, pe nume binecunoscut dar poate nu pe toată lumea o să-l zică Nicuşor Dan pentru că e preşedinte, a spus că România nu trimite trupe în Ucraina, iar lumea s-ar putea să se întrebe de ce, cum, ce e de fapt cu asta, mai ales după întâlnirea aia din Paris, care a fost o reuniune, nu orice reuniune, dar aia a „Coaliţiei de Voinţă” (Corect? poate nu, dar na…), care a avut loc de parcă ar fi fost ultimul nostru răspuns. Faceți-mi voie să spun că toate astea sună ca o poveste spumosă pe care o ascultăm la un ceai cu prăjituri.
Deci, în Franţa, adică la Paris, un loc fain, nu? Scopul a fost să facă, cum să spun, niște garanţii de securitate pentru Ucraina, dar nu orice securitate, ci aia care apare pe parcursul când pacea va fi obţinută, ceea ce e cam o umbră de întrebare, nu-i așa? Adică, pe de-o parte vrem să ajutăm, dar pe de altă parte nu ne trimitem soldații, ca și când am fi într-o piesă de teatru absurd și am uita textul pe la jumătate, deci te întrebi bataie de cap sau nu, căci România e în jocul acesta de țări care nu pot decide corect cum trebuie.”
Pe scurt, toată această situație pare a fi un dans al cuvintelor, cumva răsucite și pline de semnificații dubioase, unde România își menține poziția unei spectatoare pe marginea unei dispute care a stârnit atâtea controverse, dar la final te lași surprins de cât de complicate pot fi lucrurile simple, ca și când ne-am uita la un film cu final deschis și nu avem habar ce urmează, dar, în fine, aşteptăm cu toţii, poate, o decizie mai clară…dar hai să nu ne facem nădejdi prea mari pentru că, în schimb, putem fi doar spectatori ai unei povești care continuă să se deruleze.
