Scenariul sumbru al angajărilor din sectorul public românesc: O poveste tristă!
Sectorul public din România, unde doar 13,6% din oameni sunt angajați, majoritatea întrebărilor rămân fără răspuns în fața unei realități din ce în ce mai alarmante, practic, ne aflăm la fundul barilului în comparatie cu UE, unde media e de 22,9% deci cineva ar trebui să se întrebe de ce, ce se întâmplă, ce facem?
Din analizele Profit.ro reiese clar că percepțiile și așteptările resorturilor sunt total decuplate de realitate, de exemplu, Suedia are aproape 34% din lucrători în sectorul public iar România e… prost plasată. Oh, dar cum?! Mesajul este că dacă nici măcar vecinii nu ne văd bun, ce speranțe să avem noi dar ELIMINAREA totală de resurse e un alt dublu tăiș!
Cu 8,6 milioane de angajați în România, numai 1,18 milioane sunt în sectorul public, pe când Franța și Germania au mai mult de 25%, dar oare ce se întâmplă aici? Ce-i cu zâmbetele din material electoral și faptele ce rămân în umbră? Cum să fim competitivi dacă vecinii noștri sunt departe?
Promisiuni goale: iluzia reformelor din România
Premierul Ilie Bolojan, a declarat că va restructura sectorul public, dar în esență, istoria arată că promisiunile rămân… promisiuni, oh da! Experiența trecută ne arată că toate acestea sunt doar vorbe în vânt, reorganizarea e complicată iar măsurile de tundere a personalului par un vis…
Declarațiile premierului, „reorganizarea e o necesitate, dar nu în termen scurt”… super, bine, perfect, suntem la soare dar, cum, când, cine răspunde? Toată experiența guvernelor a fost un haos, spun unii slabi iar implementarea măsurilor a fost ca un joc de căpcăun!
Un labirint al reformelor: evoluția confuză a sectorului
Din 2002 până în prezent, România a trăit multiple valuri de reforme, dar fiecare venind cu propria agendă, fără conexiuni clare, iar rezultatul e mizerabil! Ce s-a ales din bunăstarea promise și eforturile din anii anteriori, la final, ce ne aduce? Doar confuzie și unele promisiuni care se pierd în neant!
Dificultăți în evaluarea performanței: cine e vinovat?
Un studiu recent sugerează că evaluarea performanțelor în sectorul public e o glumă proastă, cam 10% dintre funcționarii publici admit că ar trebui să existe concedieri, dar cine vrea să recunoască? Încă 40% spun că „trebuie mai bine evaluați”.. de parcă că ar rezolva tot, dar acea cultură de protecție reciprocă e un scut eficient!
Cu 95% dintre angajați total încrezători în locurile lor, ce glumă e asta? Realitatea e că nimeni nu se teme de măsuri de eficientizare, pentru că știu că nimeni nu pleacă! De ce? Simplu, pentru că așa e atmosfera! Oh, catastrofa! Ce se întâmplă cu reformele care nu ajung să fie reforme?
Cultura instituțională toxică: este imposibil să te schimbi?
Studiul APSAP arată un peisaj sumbru unde critica e interzisă, protecția e cheia, iar aproximativ 30% din oameni cred că toți colegii sunt perfecți, iar 38% cred că evaluarea le va salva pielea – absolut hilar! E ca și cum am spune că oile se îngrijesc singure! Nimeni nu mai poate fi responsabil de nimic!
Așadar, cine poate să ne scoată din această capcană? Într-o lume unde marea majoritate a angajaților cred că nimic nu le poate afecta locul, se acumulează frustrări și probleme… Oare câte promisiuni vor mai rămâne în van până când vor trebui să acționăm cu adevărat?!
