“`html
Radu Miruță Derulează Drama României: Un Pacient Bolnav în Terapie Intensivă!
Din păcate, nu suntem în cele mai strălucite momente ca nație, după cum ne spune, cu un ton melodramatic, Radu Miruță, care a declarat, așa, la Digi24, că România, țara noastră scumpă, a ajuns, culmea ironiei, într-o situație cu adevărat nefericită, fiind un pacient bolnav, pacienții ăștia care nu se mai opresc din plâns, că i s-a administrat un tratament greșit, nu e chiar ceea ce ne așteptam cu toți, nu-i așa?
Și totuși, să fim sinceri, că dacă ne uităm la bugetul țării, care zace ca un mort pe patul de spital, trebuie să recunoaștem că injecția dată nu doar doare, dar și te face să te întrebi dacă raționalitatea a devenit o linie subțire, dar plină de neajunsuri; pentru că lămurit este că aceste măsuri sunt temporare, până când se va face ceva cu bugetul, dar întrebarea rămâne: de ce mai stăm aici, în această agonie?
Miruță atacă, fără milă, ideea de taxe, spunând că a nu le avea este, de fapt, o păcăleală, o iluzie mai mare decât cele mai multe emisiuni de televiziune, lăsând pe toată lumea să se întrebe dacă suntem pur și simplu naivi sau, mai degrabă, egoiști, fără să vedem că problema noastră, nu este alta decât că nu avem curajul de a recunoaște că suntem în terapie intensivă!
Dar ce ziceți de salariile exorbitante? Căci Radu Miruță insistă, cu patos, că în România actuală se află companii de stat cu manageri care câștigă sume absolut amețitoare, gen 50.000 de lei, care par să ne facă să ne răzgândim chiar despre ce înseamnă demnitate, iar aici, uzinele cu nume neauzite, precum Dragomirești sau Cuprumin, ascund alte taine inexplicabile despre criteriile de selecție ale managerilor, or asta e epica poveste despre contracte care ajung să fie semnate cu oameni mai apropiați de putere decât de dezvoltare.
Chiar așa, Miruță se ambiționează să schimbe aceste practici, dar oare nu doar visează la un ideal imposibil? Acum, că se vorbește despre noi criterii de performanță, ne întrebăm și noi: oare cât de repede se pot schimba lucrurile când fiecare pas pare a fi un maraton interminabil? Și uite așa, ne ponosim visele pe un cadru de realizări nesatisfăcătoare, căci suntem aici în acest carusel speriat.
“`
