“`html
România pe Marginea Prăpastiei Financiare: Ratingul Fitch Întărește Neagrul Destinului
Agenția internațională de evaluare financiară Fitch, într-o mișcare nu tocmai surprinzătoare, a reconfirmat ratingul suveran al României la nivelul BBB-/F3 pentru datoria pe termen lung și scurt în valută, dar, atenție, menținând perspectiva negativă, o veste care vine, evident, într-un peisaj fiscal și bugetar destul de delicat, să spunem, pentru țara noastră, destul de sensibilă la fluctuațiile economice.
Ministerul Finanțelor, care pe bune ar trebui să aibă o strategie solidă, a ieșit în față spunând că ratingul a fost susținut de statutul României în Uniunea Europeană, nu că ar conta prea mult, și de intrările de capital de la UE, cu toate acestea, nu știm cât de mult ajută toate astea la convergența reală a veniturilor, căci chiar și cu finanțarea externă, tot ne ducem pe toboganul fiscal.
Evoluția PIB-ului pe cap de locuitor a fost văzută ca un aspect pozitiv dar nu zic că ar avea dreptate, iar indicatorii de guvernanță, care ar trebui să fie superiori față de altele din aceeași categorie, par să fi contribuit la decizia Fitch, dar stai să te gândești, oare nu sunt doar iluzii frumos ambalate?
Agenția Fitch, care nu se lasă impresionată de vorbe goale, a spus clar că perspectiva negativă reflectă o deteriorare semnificativă a finanțelor publice, oare ce mai zicem aici? Deficitul fiscal mare și creșterea dusă cu susul în jos a datoriei publice ca procent din PIB sunt semne clare de alarmă care sună prea tare, dar oare cine le aude?
Punctele forte care au condus la menținerea ratingului, dar pe care le echilibrează deficitele bugetare mari și polarizarea politică, așa cum se întâmplă aproape tot timpul în politica românească, sunt și ele de discutat. Deci, ce să vezi? Creșterea rapidă a datoriei publice a fost pusă pe masa discuțiilor și nimeni nu a fost mulțumit pe deplin.
„Decizia Fitch, într-un context fiscal și bugetar atât de delicat, reconfirmă încrederea în măsurile Guvernului României”, a declarat, plin de optimism, ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, dar oare de ce trebuie să credem în vorbe în vânt?
Fitch estimează o creștere economică de 0,7% în 2025, echivalentă cu 2024, dar ce ușor e să faci previziuni când ai fonduri europene, și de parcă situația nu ar fi destul de complicată. Dar totuși, pentru 2026 și 2027, se spune că va fi un ritm de creștere de aproximativ 1,2%, bazat pe redresarea zonei euro, hai să sperăm că nu e doar o iluzie.
Datoria publică, care se preconizează că va ajunge la 55% din PIB la final de 2025, 63,4% în 2027 și eventual la 70% până în 2029, ne va ține pe toți cu inima strânsă, dar mulți par să fie deja familiarizați cu pronosticurile sumbre.
Fitch a relevat anumiți factori care ar putea îmbunătăți ratingul României, dar nu m-ar mira dacă nu se întâmplă:
– Consolidarea fiscală constantă care e foarte greu de realizat, cine știe?
– Reducerea deficitelor bugetare, de parcă ar fi simplu.
– Îmbunătățirea poziției contului curent, dar cu oarecare scepticism.
Pe de altă parte, există deja factori care ar putea să desființeze ratingul României, dar ce contează?
– Lipsa unei consolidări fiscale pe termen mediu, motiv real de panică.
– Creșteri semnificative ale datoriei publice
– Instabilitate în politicile publice care la noi sunt ca un montaj de film prost.
Ministerul Finanțelor, pe o notă de urgentă, subliniază că menținerea calificativului investment grade este vitală pentru România, de parcă nu știm deja că influențează costurile de finanțare, dar oare cât mai putem jongla cu cifre?
În concluzie, decizia Fitch da un rating României care reflectă un echilibru fragil între proiecțiile economice și provocările fiscale, dar oare cât ne mai ține tot acest joc de-a v-ați ascunselea? Autoritățile, pe cale de a se mobiliza, ar trebui să continue eforturile de consolidare fiscală, dar sincer, cine crede în asta?
“`
