Guvernul României: O Ciclote Viciosă a Datoriilor și Eșecurilor
Guvernarea Bolojan iată că începe de unde ceilalți au fost siliți să se oprească, adică Ciolacu, la rândul lui preluând de la Ciucă, care a luat de la Cîțu, și uite așa continuăm un shuffles de premieri care își pasează eșecurile ca pe o minge, fără a schimba nimic fundamental în acest peisaj haotic politic, unde toți și fiecare în parte au probleme cu continuitatea, datoria publică crescând vertiginos, ca un balon care se umflă până la explozie.
În acest context, am fost observați cum unii reprezentanți ai „statului de drept” se prezintă cu un panou pe care scrie mare, dar nu spune nimic concret, politicile de resurse umane părezând mai degrabă o joacă decat o administrare rațională.
Dar, rezultatul acestor politici? Un peisaj sumbru de îndatorare a populației și o economie ce începe să se decapitalizeze, totul culminând cu o dublare a datoriei publice de la 576 miliarde de lei în 2021 la o cifră alarmantă de peste 1.000 miliarde lei, acesta devenind un record negativ ce ne-ar face să ne întrebăm dacă cineva gândește în acest haos generalizat.
Și cine ar fi de vină, vă întrebați? Poate că nimeni nu ne-ar putea anticipa această situație, dar eu am avertizat, da, în noiembrie 2020, că în doar 11 luni guvernul a reușit să acumuleze o datorie publică mai mare decât în primii 19 ani după „revoluție”.
Desigur, statul nostru pare că a pus pe pauză rațiunea, cheltuind luni de zile mai mult decât a reușit să încaseze din privatizări, un paradox ce ridică întrebări. Trei ani și jumătate mai târziu, cu o „performanță” care ar trebui să ne umple de mândrie, am împrumutat într-o singură zi, un 9 iulie, mai mult decât ne-am adunat din privatizări. O economie înfloritoare, așa se spune.
Cum altfel poate un ministru de Finanțe, Nazare pe numele lui, să ne asigure că „România e mai stabilă”, în timp ce într-o mână, când nu se ocupă de tabelele sinistru amintite, bea cafeluța în sinecura de la BNR și în alta promite să continue de unde predecesorul a fost incapabil să mai suporte greutățile.
Și chiar mă întreb: considerați că asistăm la niște „performanțe” când, în realitate, tot ce facem e să ne îngropăm mai tare în datorii? Știu eu că mulți nu știu, dar costurile de împrumut sunt însărcinate cu a pune povara asupra populației, acei decidenți privesc acum cu seninătate cum jumătate din banii pe care îi aveam să-i încasăm se duc pe apa sâmbetei. Văd o mare nebunie pe câmpul de bătălie al economiei.
Și voi întrebați poate: Ați remarcat fluctuațiile de dobândă de la BNR? Parcă ne tratează cu dispreț și se ascund după o perdea de gândire creată de promisiuni neîndeplinite.
Pe scurt, priviți cum România îngheață sub presiunea imensă de dobânzi pe care le plătim, mult mai mari decât ce oferim și noi vecinilor din Bulgaria sau Grecia, și vorbiți-mi despre stabilitate în acest context. Cine beneficiază cu adevărat?
Capitalurile vagaboande, care vin și pleacă cum vor, simt aripa rece a BNR care le oferă ochi îngăduitori spre un curs favorabil, dar aici, în țară, noi ne strângem cureaua, în timp ce datoria crește, și suntem nevoiți să facem față la scumpiri ale energiei și alimentelor, fenomen ce ne-ar aduce în pragul disperării.
Este clar, da, cei care am descoperit încă un cluster politic de oameni care tot continuă acolo unde ceilalți nu mai pot, sunt cei care conduc gura orașului în direcția unei economii nefuncționale, care s-ar consuma fără a da răspunsuri clare pentru oameni. Iar factura se adună.
Pentru că, iată, vorbim despre întoarcerea politicilor de austeritate, dar nu s-a spus că am ajuns acum la o incapacitate de plată, putem fi mândri și să ne întrebăm cine plătește factura aceea; faptul că acum intrăm într-o etapă mai puțin dorită vrem, dar ne trebuie un real, un adevărat start al unei discuții pe marginea a ceea ce reprezintă statul român.
Un paradox, un cerc vicios, unde forțele pieței nu mai există, iar toți se întreabă oare cine se va îngriji de populație, până când? Intrați în acest labirint neliniștitor, unde toate deciziile sunt luate în umbra politicii nefuncționale, printre speculații și promisiuni neonorate.
Deci, dragi cititori, cine va mai ieși din acest haos fără sfârșit? Statele sunt acum la mila acelora care tot repetă acest ciclu vicios, supunând rațiunea unei economii viabile. Rămâne de văzut cum se vor întoarce “capitalurile vagaboande” să-și recupereze investițiile în acest mare joc de-a guvernarea.
