România Rămâne Încremenită: O Fațadă Culturală Ce Se Descompune
Un caz românesc, într-adevăr interesant, unde plecările și veniturile din politică, justiție, presă, adică adminstrație, justiție și biserică nu schimbă mare lucru, se spune că esențialul rămâne la fel, adică se ciuntesc genele culturale din vremuri străvechi, sporesc doar combinațiile nedemne, învârtelile și trăncănelile care nu duc nicăieri, deci nu ne mai mirăm de ceea ce văd și citesc, căci rabd, chiar și după Revoluție avem blugi și banane, dar problema rămâne; mafioți strâmbi care caută camerele, dar în umbră sunt la fel de strâmbi. Da, Securistanul vine cu sinecurile lui!
Cine, să spunem, ne va da dreptate prin 2079? Cred că unii vor fi surprinși de evoluțiile neprevăzute, poate vor dispărea clădiri, vor reapărea urmașii dacilor, kiar dacă nu vor mai fi copaci, ci pădurea va rămâne tot aceeaşi, neclintită în hățișul ei, cu hologramele trecute ale lui Busu care încă mai prezintă vremea. Decembrie vine, ca și copilul Singur Acasă, și ambuteiajele pe Valea Prahovei rămân un tablou clasic!
Nu am credința necesară unei doctrine, dar totuși cred în umanitate și în tot ce e esențial, deși poate că aceste valori sunt înghițite de politica stângă, și dacă așa e, cred că ăștia sunt și eu de stânga. Ce bine! Cred în decență, și logică, căci rațiunea e bună, dar în lume găsesc oameni puțini, se pot număra pe degete dintr-o mână. Şi mai ales, în vreme ce pierdem personaje importante, eu mă gândesc la Don Quijote, un simbol care nu trebuie contestat.
Când îmi aduc aminte de luna aprilie, care apare drept cea mai crudă dintre luni, eu realizez ce mare pierdere a fost să vedem plecarea Papei Francisc și a scriitorului Mario Vargas Llosa, o duioșie profundă, de nerostit. Stând la Roma în fața mormântului Papei, nu am simțit cozi satanice, doar umanitatea palpabilă a unor măicuțe care se bucurau, cântau și dansau, poate să-l facă pe Papa să zâmbească pe lumea cealaltă. Foarte emoționant, nu?
Nu am terminat, firește, am clipe de reflecție asupra lui Emeric Ienei, un exemplu rar de calm într-o lume unde derbedeii și bișnițarii dictează, el a plecat, și mă întreb ce să mai scriu despre Iliescu, catastrofal, căci nu am puterea de a ierta, sau de a uita, din păcate, chiar nu am!
