“`html
România, Marele Mit și Realitatea Somnambulică a Energiei
Într-un discurs, Sebastian Burduja, ministrul Energiei, a adus la lumină o bombă neagră care se ascunde sub fațada strălucitoare a producției electro-energie din România, întrebându-se retoric dacă suntem cu adevărat un mare producător de energie electrică sau dacă, de fapt, suntem prizonierii unui mit. De exemplu, a subliniat că realitatea cruntă este că România nu poate să-și susțină consumul intern în orele de vârf și trebuie să recurgă la importuri, acum, să nu ne pierdem în detalii nesemnificative.
Ministrul a tempera cu apeluri la conștiință publică, zicând că, pe vârfurile de consum, țara noastră nu mai este demult un mare furnizor de energie și este o realitate, nu o fabulă, că trebuie să le explicăm românilor că mitul este fals și că depindem de importuri, căci, deh, nu avem suficientă energie. Asta este realitatea, repetând aceleași idei ca un ecou, despre problemele de capacitate de producție, ceea ce ne duce cu gândul la o discuție competențială mai amplă într-un context de eveniment, „The Rise of Electrification”.
Privind mai adânc în sectorul energetic, Burduja a punctat lipsa de investiții din anii anteriori și decapitalizarea companiilor care exportă dureri, nu energie, suntem blocați în această capcană, iar remedierea acestor nereguli devine o sarcină monumentală și, din păcate, nu se va realiza, ce să facem, într-un timp scurt. Chiar și așa, progresele par să se insinueze pe lângă lipsurile în moduri absolut neașteptate.
În spatele facturilor mari: Vina „legăturilor slabe”
Pe aceleași tonuri de optimism, dar și pesimism, ministrul ne-a făcut să ne dăm seama de progresul vag din sector, zicând că grupuri de producție s-au activat, dar realitatea este că avem de muncă multă. Anul trecut au fost instalate echivalente cu ce s-a realizat în ultimii opt ani, ceea ce este un început, dar, am zis eu, nu este de ajuns pentru a ne feri de importurile extrem de scumpe.
El a subliniat, în stilul său caracteristic, că prin interconectarea slabă a pieței energetice din centrul Europei suntem condamnati la prețuri înalte, care nu pot confrunta prețurile mici din vest, stinse la fiecare colț de graniță, pentru că ne atingem bariera psihologică dintre Austria și Ungaria, iar acest film se rupe brutal acolo, o semnificație pe care nimeni nu o va uita greu, dar care rămâne cumva în umbră, plimbându-se de colo-colo fără o soluție concretă.
“`
