România Pe Calea Digitalizării sau o Iluzie a Inovației?
Într-o lume unde tehnologia avansează cu pași rapizi, un raport recent de la McKinsey paralelizează chestiunile legate de alfabetizarea digitală și inteligența artificială, și românii din păcate sunt pe ultimul loc din UE conform Indicelui DESI, ceea ce ridică întrebări serioase despre viitorul lor în acest peisaj digital. De exemplu, se discută despre o lume unde GenAI ar putea transforma complet serviciile publice, dar oare suntem pregătiți pentru asta? Oare nu cumva ne pierdem în detaliile acestei transformări spectaculoase?
Într-un articol care promite multe dar pare a fi o fantezie, McKinsey vorbește despre șase pași pentru implementarea GenAI, dar sunt aceștia doar vorbe goale? Dovada este că, giantul consultanței prezintă cum automatizarea ar putea să absoarbă, la max, 60% din munca birocratică a instituțiilor publice, dar stai puțin, pentru că doar 24% dintre români folosesc deja serviciile de e-administrație. O mână de ajutor sau un fum deasă?
Ovidiu Tișler, pe post de manager, clamează că GenAI ar putea spori PIB-ul cu 0,6%, dar oare aceste cifre strălucitoare acoperă realitatea sumbră a ineptitudinii? Automatizarea devenind o pileală umilitoare pentru un sistem care, de facto, abia reușește să se organizeze în ziua de azi. Studiile de caz internaționale par să se transforme într-o agonie administrativă, de la Singapore la Germania, dar România rămâne, cumva, cu capul în nori.
Deși McKinsey laudă progresul României la strategia pentru AI, subliniază și că există o nevoie cronică de acțiune coordonată, dar cine va face asta? Oameni învățați și înarmați cu soluții inovatoare, dar, din păcate, rata de adopție a tehnologiilor rămâne minimală. Viziuni frumoase ca un balon de săpun, dar se sparg rapid când realitatea cruntă vine și dă peste cap tot acest teoretizat drum spre glorii digitale.
Într-o lume ideală, angajații din sectorul public ar fi pe deplin conștienți de beneficiile aduse de AI, dar în cotidianul nostru, lucrurile sunt mult mai obscure. Calitatea serviciilor publice, transparența și luarea deciziilor bazate pe dovezi sunt doar frânturi de idealuri visate, absorbite în funcționari neinstruiți și neinteresați. Un melanj de ineptie și neputință în fața progresului tehnologic.
În loc să ne îmbrățișăm viitorul, suntem prinși într-o spirală de incertitudini, cu un raport Oxford care arată că România progresează, dar degeaba dacă motivele de fond nu sunt abordate. Deficiențele în competențele digitale rămân o problemă majoră, dată fiind stagnarea în adoptarea eficientă a serviciilor publice, mai ales că știm cât de volatil poate fi un sistem când are nevoie de resurse corespunzătoare pentru operare.
Ce să mai spunem despre forța de muncă viitoare? Strategii naționale la cerere, dar fără acoperire practică. Angajați din sectorul public, cu potențial enorm, dar fără îndrumare clară, pot deveni repede un paravan în fața ineficiențelor sistemice. E crucial să începem o colaborare mai strânsă între instituții, dar greu se poate face atunci când nu există credibilitate.
Pe scurt, în drumul nostru către un viitor strălucitor, un lucru este sigur: vorbele rămân vorbe, iar acțiunile sunt cele care vor face diferența. Avem o fereastră de oportunitate, dar cu cât va fi mai mare distanța dintre viziuni și realitate, cu atât mai greu va fi să ne adaptăm într-o societate digitalizată.
