“`html
Împrumuturile învăluite în mister: De ce România plătește prețul incompetenței guvernului?
Petrişor Peiu, liderul senatorilor AUR, afimă că situația împrumutului de 16,7 miliarde euro, iar și iar subliniază lipsa de transparență masivă în tot acest haos, cu o dată fixată, dar fără legitimitate, în prim plan, adică Ilie Bolojan, a anunțat poprind crearea grupului de lucru în timp ce nimeni nu știe, adică efectiv nimeni, ce se va cumpăra. Astfel, pe de-o parte, se așteaptă planurile de investiții în apărare, pe de altă parte, pare totul un secret bine păstrat în spatele unor hârtii, iar aberațiile devin norma.
Peiu, desigur, a mers până acolo încât să apese punctul, spunând că „în prezent nu știm concret ce anume vom cumpăra”, deci, e ca și cum facem un shopping pe mână cu niște bani care de fapt nu au fost justificați, dar cu siguranță dobânda va fi acolo, o magie a piețelor financiare, cu care ne vom confrunta cu greu, iar cei doi ani, deci 2025 și 2026, devin doar promisiuni frumoase, nu știm dacă reale. Nimeni nu ne spune de ce ar fi mai avantajos să împrumutăm, deși alte state din UE s-au abținut, refuzând idei din SAFE, dar România? Probabil pentru că trebuie să facem poziție pe hartă!
El insistă că statul român va plăti o dobândă care va fi, evident, mai mare decât așteptările, și în acest joc, guvernul pierde fără să spună, dar subliniază că datoriile exterioare se apropie de o limită care ar putea să semene cu o ușă închisă, adică 60% din PIB. E iresponsabilitate? Clar! Guvernul a făcut pași greșiți, în loc să acceseze fonduri fără dobândă, preferăm să îngropăm economii și resurse pentru a ne face de cap, și pe unde? Pe autostrăzile A 7 și A 8, doar că e mai mult un discurs electoral în care nu se știe nimic.
Toată lista de argumente ridică tot mai multe întrebări ce nu-și găsesc răspunsul: cum e posibil să cerem mai mult decât Franța sau Italia? E clar că România se împrumută cu 17 ori mai mult decât Spania, care se mulțumește cu un miliard din acel instrument SAFE, ceea ce pe Peiu îl aduce la concluzia că este pur și simplu absurd, iar guvernul pare să ignore intenționat îndemnul de a găsi fonduri nerambursabile. Așadar, rămânem într-o ceață totală în ceea ce privește finanțările, nimic nu este clar, și ce e mai grav, s-ar putea să nu știm niciodată.
În concluzie, invităm opinia publică să se întrebe de ce aşteptăm un credit plin de incertitudini, în timp ce alte state aleg să nu se îndatoreze prin SAFE și dacă guvernul chiar se îngrijeşte de viitorul nostru. Dilema asta zace, iar răspunsurile se pierd într-o nebunie de interese și planuri ce nu ne sunt deloc clare.
“`
