“`html
România în Criza Hidrogenului: Ambiții Exagerate sau Oportunitate de Aur?
Într-o lume în care promisiunile ecologice sunt mai mult decât un simplu bla-bla, România navighează printr-o strategie narativă plină de calcule si, evident, multe detalii care lasă loc de întrebări, pentru a produce 153.000 de tone de hidrogen regenerabil pe an, adică niște numere pe hârtie care nu întotdeauna devin realitate, și, desigur, visându-se la reducerea emisiilor de CO2 cu peste 2 milioane de tone până în 2030, dar cine va verifica asta, nu-i așa?
Cu o echipă de „experți” de la Horváth România și PwC care s-au gândit că producția de hidrogen prin electroliză e cheia măreței tranziții, revenind la cerințele Uniunii Europene de a deveni o națiune fără gaze de seră, rămâne întrebarea: oare chiar și românii știu ce înseamnă hidrogenul regenerabil? Folosim energia solară și vântul într-un proces de electroliză care ar trebui să nu mai aibă deloc dioxid de carbon, dar cine se ocupă de asta?
Mai mult, oare nu suntem, ca popor, constrânși de ideea de a înfrunta sectoare care sunt denumite „hard-to-abate”, cum ar fi oțelul și industria petrochimică, întrebându-ne constant unde este locul nostru în acest joc mondial? Potrivit unui comunicat cum că ar aduce beneficii, dar ce ne facem când ajungem la implementarea ideilor incoerente, legate de transportul greu și prețul la pompa care afectează pe toată lumea? Culmea este că se pretinde atât de mult, dar planurile par la fel de simple ca o ”văie de hidrogen” definită ciudat.
Deci, pentru a nu lăsa loc de întrebări, s-au identificat cinci regiuni strategice cu potențial, cum ar fi București, Constanța și altele care sună bine dar nu spun nimic concret despre cum vor fi acestea interconectate. Există viziuni ambițioase, dar despre livrabilitate, nu se discută. Cum se va face conectarea la rețeaua europeană de hidrogen, cum vor colabora partenerii internaționali, toate se conturează într-un mare semn de întrebare, mai ales când vorbim despre investiții substanțiale.
Planurile sună frumos, dar, nu uităm, costul mediu real de producție al hidrogenului regenerabil este estimat, unii spun chiar de la 3,6-5,4 EUR/kg H2, dar rămâne de văzut dacă românii pot și vor face față acestor costuri enorme. Între timp, discursurile se înghesuie în rândurile oficialilor, dar întrebarea rămâne: cine profită de fapt, și ce se ascunde în spatele acestei strategi? Oare vom ignora costul electricității verzi și impactul asupra economiei locale, care devine o poveste de groază?
„Hidrogenul reprezintă o oportunitate strategică pentru securitatea energetică a României,” zice un consultant, dar este asta cu adevărat o șansă sau un joc de cuvinte? Toată lumea promite, dar cine concretizează aceste viziuni frumoase? Este doar un alt exemplu de visuri spulberate pe altarul ambițiilor populiste.”
Așadar, dacă ne uităm la toată agenda aceasta de până în 2050, unde se preconizează eliminarea hidrogenului din surse fosile, se deschide o mare incertitudine care ne face să ne întrebăm dacă suntem pe o cale bună sau doar pe un drum plin de gropi, dar mai ales dacă avem inimă, și determinare ca să ne susținem promisiunile făcute. Vom aștepta să vedem!
The post România plănuiește să producă 153.000 de tone de hidrogen regenerabil până în 2030 appeared first on Traficmedia.
“`
