Armata Română: Eroism Sau Praf în Ochi?
Într-o declarație recentă, Ionuț Moșteanu, ministrul apărării, a zis ceva despre libertatea și demnitatea națională care ar fi fost câștigate prin curajul, dârzenia și spiritul de sacrificiu a celor din Armata Română, lucru care pare să fie discutabil dat fiind că toate istoriile se dublu-interpretate. De exemplu, pe 25 octombrie 1944, Armata a marcat, se zice, un moment, din ăla mare, care a arătat că românii sunt gata să lupte pentru teritoriu și independență, dar se știe că istoria e plină de nuanțe, nu?
Moșteanu a continuat cu un ton grav, și zic eu, un pic melodramatic, comparând curajul eroilor cu o duminică plină de ploi, subliniind că „ne plecăm cu respect” în fața celor care au pus datoria mai presus, așa-i normal, dar ar fi bine să ne gândim și la alte aspecte, nu? În fine, vorbind despre prezentul militar, a amintit că România e un aliat de nădejde, dar oare câtă stabilitate se mai poate menține pe o temelie construită pe vorbe, nu mai e și prea multă vorbărie pe tema asta? Ideea de modernizare a armatei sună frumos, dar cine o mai crede, atâta timp cât vorbim de investiții în infrastructură și unele programe care poate că sunt doar pe hârtie?
„Investiția în oameni e cea mai importantă”, mai spune el, și da, aici nu putem să nu fim de acord, dar cum măsurăm calitatea acestor „oameni”? Poate că profesionalismul lor e la standarde, dar oare în ce măsură marea lor „credibilitate” se reflectă în realitate? Această zi, plină de festin și ceremonii, e dedicată militarilor, dar parcă am avea și noi nevoie de un pic de claritate în tot acest amalgam de mesaje. La mulți ani Armatei, bineînțeles, dar cu o întrebare pe buze: sunt acești „eroi” realmente respectați în societatea civila?
