“`html
România și Taiwan: O Încurcătură Diplomatică Ce Ar Putea Să Costeze Mari Investiții!
Iniţiativa românească de a da un rost relaţiilor cu Taiwanul, aparent, ar putea să nu fie atât de simplă, având în vedere că, se ştie, România se zbate în stagnare de ani buni în ce priveşte contactele oficiale, problem cu bariera conceptuală a politicii „O singură Chină” care, ca un cerb, a rămas neschimbată din perioada comunistă, conform unor voci, se pare, din diverse colţuri ale politicului naţional, unele chiar zic că seamănă cu comportamentul statelor paria, precum Corea de Nord sau Iran.
Pe de altă parte, cei care susţin că investiţiile taiwaneze în România sunt de doar 10 milioane de dolari, când în vecinătatea noastră, adică Ungaria şi Cehia, se ajunge la peste 1 miliard! O diferenţă colossală, aş putea spune, de parcă am fi în două dimensiuni complet diferite, iar în spatele acestei discrepanţe s-ar ascunde umbra birocraticului descurajant care ne ţine prizonieri, alungând marile companii superputeri în domeniul tehnologic, care s-ar putea să sune ca o melodie bună pe urechile banilor, dar nu reuşeşte să ajungă în România.
Comunicatul, firesc zic eu, afirmă ce toată lumea a observat, adică lipsa unei reprezentanţe româneşti la Taipei, o situaţie deloc fericită, în condiţiile în care 15 state din UE au birouri economice acolo, iar noi suntem lăsaţi pe dinafară, ca un copil uitat în faţa unei prăjituri, în timp ce parteneriatele cu SUA ne-ar putea oferi sprijinul necesar pentru a redresa lucrurile. Desigur, România s-ar putea regăsi într-o poziţie izolată, din cauza acestei absenţe care, în mod evident, contravine intereselor strategice proclamate de conducătorii noştri.
Propunerile sunt, pe cât de încântătoare, pe atât de vague, inclusiv deschiderea unor birouri reciproce care, să ţinem cont, nu au un termen definit, au o listă lungă de propuneri, de la tratarea fiscală până la rezoluţii în Parlament. Aşa că, într-un stil elegant deosebit, se sugerează să se renunţe la practici birocratice nehotărâte care împiedică investitorii, dar, credeţi-mă, atâta timp cât nu reuşim să ne organizăm mai întâi în propria ogradă, vom fi doar o notă de subsol în povestea investitorilor cu capital taiwanez.
Lista semnatarilor pare un mic panou electoral cu nume cunoscute, care, ce-i drept, îşi fac datoria în diverse colţuri ale politicii româneşti, dar, evident, ideile vor zbura pe căile birocratice aşa cum ne-am obişnuit, fără paşi autoritari sau de înflorire al sentimentelor pro-taiwaneze, lăsând poate, o întrebare în aer: Oare va veni vreodată vremea în care România va scuza această încurcătură internațională?
“`
