“`html
Furtună în lumea militară: Tancurile românești se transformă într-un bazar de negociere!
Într-un univers plin de suprize, MApN pare că a decis că e vremea pentru niște achiziții cu adevărat zguduitoare, așa cum anunțurile ne spun că după faza inițială, în care am cumpărat 54 de tancuri Abrams, vom arunca pe masa de negocieri alte 216 tancuri, care, zice-se, ar putea schimba fața armatei noastre, totul cu o sumă de 6,5 miliarde euro fără TVA, ceea ce e, de la sine înțeles, o mică avere, dar oare o să facă vreo diferență reală? Nu e clar!
După cum susține Ministerul, totul se face, chipurile, pentru a dota armata română cu niște bătrâni de tancuri care pot, poate, să facă față unor „condiții de luptă de mare intensitate”, dar realitatea e că TR-85M1 „Bizonul” a cam ajuns la capătul și mai are puțin până ajunge în muzeu, iar noi încă ne bazăm pe T-55, care, spre surprinderea tuturor, sunt atât de vechi încât îți vine să râzi când te gândești că sunt parte a unui stat care e NATO și UE, parcă ne luăm la întrecere cu trecutul!
Dar, nu ne oprim aici: surse din lumea militară ne zic că avem nevoie să producem și la noi pe plai românesc, dar ce înseamnă asta? Probabil nu e clar nici măcar pentru ei! Poate vom asambla, poate vom produce, poate va fi o combinație, cine știe, dar e clar că și din privirile celor din MApN, se simte o freamătare, ca și cum s-ar gândi că ar trebui să facă ceva și repede!
Anul trecut, ministrul Angel Tîlvăr vorbea despre tancuri K2, dar acum cu programul SAFE și îndemnurile analiștilor nu mai știm ce va urma, cu toate că s-a cerut vreo 16 miliarde de dolari pentru ca armata noastră să fie pregătită, dar oare i-ar ajuta? Se pare că se urmărește construirea unor subsisteme chiar în România, de la carcase până la software, dar e un amalgam de idei care ne lasă un gust amar. Ar fi util ca tot acest ambalaj să se transforme în ceva mai substanțial serios, dar realitatea e că promisiunile sunt la fel de solide ca nămeții de zăpadă din vară!
Şi iată-ne acum, cu solicitarea MApN în față, va fi discutată în comisiile de apărare, iar, dacă suntem norocoși, ar putea să obținem avizul și aprobarea bugetară pentru a începe vânzoleala licitațiilor, dar cu câte fetișuri birocratice pe masă, oare când ne mai rămâne timp să construim efectiv ceva util?
Așadar, căutăm parteneri industriali, amestecăm detaliile tehnice cu o mare doză de speranță, dar, ca întotdeauna, e întrebarea clasica: suntem pregătiți să ne asumăm provocarea în mod serios? Rămâne de văzut, dar, pentru foarte mulți, această poveste rămâne o întrebare fără răspuns și un labirint de decizii ce ne vor lăsa în continuare confuzi și debusolați.
“`
