România declară stare de alertă energetică: apel la responsabilitate voluntară în contextul unui deficit major de energie
Guvernul României a instituit o stare de alertă energetică naţională pentru luna august, ca urmare a scăderii producţiei de energie electrică generată de secetă şi debitele reduse ale râurilor şi fluviului Dunărea. În acest context, autorităţile fac apel la reducerea voluntară a consumului de energie electrică, însă specialiştii din domeniul energetic critică dur această abordare şi avertizează asupra limitelor voluntariatului într-un sistem cu un deficit semnificativ.
Apelul Guvernului și reacțiile din industrie
Dumitru Chisăliţă, specialist în energie şi preşedintele Asociaţiei Energia Inteligentă (AEI), a declarat că România se confruntă cu o „iresponsabilitate energetică” acumulată în ultimii 25 de ani, iar în prezent Guvernul aşteaptă responsabilitate voluntară de la consumatori şi companii. Conform acestuia, cererea oficială este ca firmele să oprească producţia, să renunţe la realizarea mărfurilor, dar să suporte în continuare costurile cu salariile și penalităţile pentru comenzile nelivrate, în condiţiile în care energia electrică este foarte scumpă – România având a doua cea mai ridicată tarifă din Piaţa Zonală de Ultimă Instanţă în primele şase luni ale anului 2026.
„Statul cere companiilor să îşi întrerupă producţia pentru eventualul mulţumesc, însă realitatea este mult mai complicată”, a evidenţiat Chisăliţă, adăugând că volatilitatea şi costurile din industrie nu pot fi compensate în contextul în care reducerea consumului se face doar pe bază voluntară.
Magnitudinea deficitului şi limitele voluntariatului
Conform preşedintelui AEI, deficitul energetic este cu adevărat grav: România importă deja aproximativ 1.700 MW seara, iar în cazul opririi celei de-a doua unităţi de la Cernavodă, deficitul la import ar putea depăşi 2.500 MW. În plus, creşterea consumului din cauza caniculei adaugă necesarul cu 700 MWh, în timp ce seceta afectează şi ţările învecinate, astfel că importul nu mai poate fi garantat în momentele critice.
Chisăliţă susţine că Guvernul se bazează în prezent pe o reducere voluntară a consumului atât în rândul instituţiilor, populaţiei, cât şi în industrie. Totuşi, această modalitate are limite clare, mai ales din punct de vedere economic, dat fiind faptul că oprirea producţiei industriale nu este echivalentă cu stingerea unui bec.
Impactul economic al reducerii voluntare în industrie
Specialistul explică că în industria românească ciclurile tehnologice sunt complexe: temperaturile trebuie menţinute, materiile prime sunt în diferite faze de proces, iar instalaţiile nu pot fi oprite instantaneu. Mai mult, există contracte cu termene ferme, iar oprirea fără o compensare implică costuri enorme pentru firme, precum marfă neprodusă, rebuturi, plăţi salariale şi penalităţi comerciale.
„Răspunsul actual este simplu – compania care acceptă să ajute sistemul trebuie să suporte toate aceste costuri”, a detaliat Chisăliţă, subliniind că astfel Guvernul „va cere industriei să se sacrifice gratis”.
Necesitatea unui sistem contractual de servicii de flexibilitate
Preşedintele AEI punctează că în sistemele energetice bine organizate reducerea consumului nu se face pe bază de rugăminţi sau apeluri televizate, ci prin contracte ferme. În acestea, companiile primesc plăţi dedicate pentru capacitatea de reducere a consumului și pentru energia efectiv economisită, asumându-şi şi obligaţiile contractuale de a răspunde prompt la cerinţele sistemului energetic.
În schimb, România încearcă să obţină „serviciul” fără a-l plăti, ceea ce este comparat cu un stat care ar solicita unei centrale să producă energie gratuit din patriotism. În cazul consumatorilor industriali, pierderile economice nu pot fi compensare doar prin apel la responsabilitate, deoarece aceasta nu acoperă salariile sau sancțiunile comerciale.
Estimarea efectelor reducerii voluntare a consumului
Cifrele estimate de Chisăliţă arată că reducerea voluntară a consumului de energie electrică ar putea ajunge în zilele următoare la valoarea medie de aproximativ 150 MW, fluctuând între 100 şi 200 MW.
Conform acestuia, principalele surse de reducere a consumului ar fi:
- industria – 30-80 MW;
- instituţiile publice şi centrele comerciale şi de birouri – câte 20-40 MW;
- consumatorii casnici – 20-50 MW;
- reducerea iluminatului ornamental, publicitar şi alte categorii – câte 10-20 MW.
Chiar şi cu toate aceste contribuţii luate în calcul, acoperirea deficitului posibil de seară de 1.500-2.500 MW nu va depăşi doar 5-10%. Primii 150-300 MW pot fi atinse prin reducerea climatizării, iluminatului ornamental şi încărcării vehiculelor electrice, iar pentru următorii 500 MW este necesară intrarea în producţia industrială, unde costurile pot ajunge la un milion de euro pe oră, plus riscuri tehnologice şi comerciale.
Strategii recomandate pentru gestionarea reducerilor de consum
Chisăliţă argumentează că ordinea reducerii consumului ar fi trebuit stabilită şi contractată anterior crizei, după cum urmează:
- consumuri amânabile;
- procese industriale discontinue;
- linii de producţie care pot încheia controlat ciclul în curs;
- procese electrointensive şi continue;
- consumatori casnici – cu întreruperi rotative, în ultimă instanţă.
În plus, este imperativ să fie protejate aproape integral sectoare critice precum spitalele, sistemele de alimentare cu apă, telecomunicaţiile, metroul, aeroporturile, structurile de ordine publică şi instalaţiile energetice vitale.
Vorbele unui mecanism nepus în practică şi implicaţiile politicilor actuale
România pregătea încă din 2025 un mecanism al Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) privind servicii de flexibilitate, prin care consumatorii sau agregatorii să fie plătiţi pentru reducerea temporară a consumului. Potrivit lui Chisăliţă:
- primii 200 MW de reducere pot fi obţinuţi relativ repede;
- următorii 300 MW pot fi extrşi cu eforturi şi costuri acceptabile, fără oprirea instalațiilor critice;
- pentru următorii 500 MW este necesară reducerea în industrie, unde costurile pot depăşi un milion de euro pe oră.
Preşedintele AEI mai avertizează că stare de alertă energetică ar fi trebuit să fie însoţită de contractarea urgentă a serviciilor de flexibilitate şi compensarea consumatorilor pentru energia efectiv neconsumată. De asemenea, era nevoie de notificări etapizate către marii consumatori, protecţii contractuale împotriva penalităţilor de nelivrare şi de stabilirea unor criterii clare pentru tranziţia de la măsuri voluntare la măsuri obligatorii.
În lipsa unei asemenea organizări, statul se bazează pe sacrificiul gratuit al industriei, punând în responsabilitatea acesteia costurile profunde ale crizei. „România nu a ajuns în această situaţie pentru că populaţia şi-ar folosi electrocasnicele sau că o fabrică refuză să-şi sacrifice producţia gratuit. Criza vine după ani de închideri de capacităţi securitare, construirea unor capacităţi nesecuritare fără stocare, ignorarea flexibilităţii consumului şi speranţa că importul va fi mereu disponibil.”
Chisăliţă caracterizează actuala strategie guvernamentală drept o cerinţă unilaterală de solidaritate, în care pierderile rămân în sarcina consumatorilor industriali, iar responsabilitatea este „naţionalizată”, fiind însoţită de privatizarea pagubelor.
