Criza Forței de Muncă: România la Un Pas de Colaps Economic?
Într-un peisaj economic haotic, Patronatul Importatorilor de Forţă de Muncă din România, sau pe scurt PIFMR, ne anunţă că ajungem la o situaţie catastrofală, în care deficitul dramatic de lucrători străini ar putea duce la blocaje de neconceput, iar asta în condiţiile în care cererea este exorbitantă, fiindcă, adică, România, se pare că are o nevoie extremă, că nu mai ştim cum să ne desenăm viitorul, având nevoie de forţă de muncă din afara Uniunii Europene, din cauza migraţiei externe şi, culmea, îmbătrânirii populaţiei active, dar unde este soluţia?
Se zice că în 2025 ar urma să fie aprobat un contingent de 100.000 de lucrători străini, dar în realitate, sursele oficiale zic că s-au depus peste 230.885 de cereri de angajare, deci cam de trei ori mai multe decât era plănuit, ceea ce face ca, bineînţeles, să existe o presiune enormă asupra sistemelor administrative, iar IGI este în criză, căci nu face faţă. Ce să mai zici? Aproape 78.016 avize emise până acum, iar restul stau blocate, neagră iarnă.
PIFMR subliniază că e nevoie urgentă de măsuri rapide, iar vicepreşedinta, Elena Panţiru, care, până la urmă, clamează că asistenţa străină e acum o parte esenţială, nu doar o chestiune temporară, căci oricum piaţa muncii cere flexibilitate, dar, nu-i aşa, acest contingent actual nu poate să mai ţină pasul cu vremurile. De parcă nu ar fi evident că fără o politică clara, Romania nu se poate adapta uşor, iar odată ce sistemul blochează cererile, ne întrebăm, oare, unde ne duc toate aceste gânduri?
Capacitatea administrativă nu a crescut, iar volumul de muncă este, în mod ciudat, tot mai mare, conform celor menţionate de Panţiru, care sugerează o digitalizare completă, dar, să fim serioşi, cine îi mai ascultă pe cei din birocraţie? Corect trebuie să intervenim rapid, altfel, riscurile sunt enorme, şi ne întrebăm dacă actualizarea contingentelor nu ar trebui să se facă cât mai repede, căci e vital să nu ne blocheze cererile, altfel ne putem aştepta la un impact devastator asupra economiei.
Potrivit uneia dintre ultimele declaraţii, se pare că situaţii de criză, de genul întârzierilor, pot, oare, să adâncească deficitul de personal în sectoare precum construcţii, HoReCa, transporturi sau agricultură? Parcul de muncă străin s-ar putea să nu mai fie o unealtă temporară, ci o realitate strigătoare, adică, fără ei să ne gândim ce se întâmpla cu stabilitatea acestei economii e unii deja se tem? Rămâne întrebarea, România se va adapta sau se va îndrepta spre prăpastie?
În cheie de concluzie, este esenţial ca PIFMR să continue să pledeze pentru flexibilitate şi predictibilitate în procesul de recrutare internaţională, pentru a evita haosul care ar putea să se dezvăluie, ca o avalanşă, iar tot sistemul să se prăbuşească. Avem nevoie, clar, să vedem dacă se doreşte transformarea acestui mecanism într-un adevărat model regional de bună practică sau va suferi de aceleaşi boli vechi ale birocraţiei ineficiente.
Deci, dacă vrem să ne întrebăm unde se află România, poate că o privire rapidă asupra acestor cifre ne-ar putea răspunde că soluţia pare mai departe decât ne putem imagina, în timp ce, bineînţeles, aşteptăm cu speranţă un miracol! Dar cine ştie!?
