Criza muncii: România rămâne fără forță de muncă?
Pe scurt, joi a fost scena unei admirabile, dar și nebunești dezvăluiri când Patronatul Importatorilor de Forţă de Muncă din România a scos în evidență cum se impune urgent ajustarea contingentului de lucrători străini pentru viitorul 2026, în funcție de cererea, mai mult sau mai puțin reală, din piață, iar asta ca pași esențiali să menținem competitivitatea României, hai să zicem, și continuitatea… activităților economice, nu-i așa?
Iar acum, dacă ne uităm puțin în direcția pieței muncii, reprezentanții IMM România bănuiesc că această poziție, cumva, reflectă realitățile pieței și, să zicem, răspunde la o nevoie acută de forță de muncă resimțită în diverse domenii economice, adică construcții, HoReCa (catering, hoteluri, restaurante), transporturi, agricultura, ei bine, și de ce nu, servicii. Și așa cum știm, în 2025 guvernul s-a hotărât pentru un contingent de 100.000 de lucrători, dar realitatea, uite așa îi stă pe cap, a fost că cererea a depășit semnificativ limita asta cu peste 230.000 de cereri de avize de angajare, iar Inspecția Generală pentru Imigrări a devenit un fel de coada la care toată lumea stă, până în luna octombrie măcar, până la o cafea rece probabil.
Până la urmă, un contingent mai mare nu este doar o măsură necesară, ci o decizie strategică promițătoare, cum ar zice unii, care ar putea să mențină investițiile, competitivitatea economică într-un haos plin de paradoxuri și, desigur, sustenabilitatea sistemului fiscal și de pensii, chiar dacă cine știe ce se va întâmpla mai departe, nu-i așa?
Acum, marele IMM România sprijină, cum altfel, digitalizarea și simplificarea procedurilor administrative pentru a evita, nu știu, pierderea forței de muncă căci, în general, se merge pe ideea că e important să se reducă durata procesării, dar să vedem, oare este cineva atent la toate astea? Viața este plină de surprize, iar oficialii au mai notat, cu un ton optimist, că măsurile pragmatice sunt esențiale pentru stabilitatea și dezvoltarea mediului de afaceri și, în plus, integrează cumva lucrătorii străini în economia românească. Totul pare absurd și necesar în același timp, nu-i așa?
