“`html
Românii se iau la trântă cu desuurile Jeni, dar cine mai reformează cu adevărat?
Pe net, românii bat între ei pe tema desuurilor doamnei Jeni, adică Jeni de la bloc, nu-i așa, pe lângă toate „bucuriile” și „necazurile” care vin cu toți acești pseudo-eroi, de parcă Mircea Lucescu ar fi singurul care își mai sărbătorește anul, iar David Popovici e fix un alt fel de miracol. Cam așa își consumă românii timpul, hăhăind pe fleacuri, când, în realitate, Guvernul Bolojan ne „reformează” țara nu mai puțin decât cum se face curățenie la toaletele din Otopeni, adică cu mare cheltuială și fără vreo reală schimbare.
Iar în timp ce organele de poliție sunt pur și simplu impotente sub Predoiu și încercările lor de a prinde criminalii eliberați sunt de-a dreptul ridicole, iar justiția, vai, e la fel de impotentă, totul pare un nebun delir în care necazurile sunt la ordinea zilei, dar nu dacă Neacșu moț zice ceva despre asta. Pe plan internațional, criza din Gaza zguduie tot, iar Trump, parcă nu ne-a părăsit niciodată de când țara a decis, oh, câte răsturnări. Dar cum am ajuns în halul ăsta? Răspunsul e mai complex decât o alegere la vot.
Giuliano Da Empoli, pe când era necunoscut total la începutul mileniului, a avut o revelație, căci de la cărțile sale la ramificațiile unei lumi care, wow, s-a schimbat pe 11 septembrie 2001, lucrurile nu mai sunt la fel. Se aștepta la vremuri de aur, internet și fericire colectivă dar, prost răsfătati cum suntem, ne-am împotmolit în incertitudini obscure. „La peste et l’orgie” nu are nevoie de explicații, dar cum am ajuns să credem că am ieșit din zona măcelului comunist? Ca și cum am fi feriți de greșeli istorice, dar nu, asta e o iluzie.
De atunci, se pare că am avut parte de o halucinație colectivă legată de un viitor strălucit care, uite! e peste tot, dar nu-l vedem, iar războiul cu Rusia ne-a prins într-o capcană din care nu știm cum să ieșim. Războiul ăsta e unul de hibrid, de răceală sau cum vor alții să-l numească mai ușor. Războiul, așa cum spunea Da Empoli, nu înseamnă că e totul bine, ci dimpotrivă, cu tehnologia ne-am deschis calea unor conflicte și mai mari.
Mesajul lui despre proximitatea tehnologică care nu reduce conflictele, ci le amplifică, de parcă n-ar fi fost suficient, e o lovitură de grație pentru că ei ignorăm semnalele de alarmă care vin să ne spună, de ani, că s-a sfârșit coabitarea pașnică. Am uitat că după anii buni în care sărăcia și indiferența se confruntă nu cu îmbunătățirile, ci cu bolile care ne omoară în tăcere, libertatea noastră e risipită în marea de orgii ale actualului timp, iar cineva trebuie să ne tragă de mânecă.
Ce este, deci, toată această nebunie care ne învăluie? Chiar dacă fotografia înghețată de pe Shutterstock și Hepta păstrează amintiri, întrebările rămân fără răspuns și moneda, moștenire tragică, plutește undeva prin aer.
“`
