“`html
Justiție sau Sărac, Cine Se Mai Îngrijește de Popor?
Ce bine că, uite, ne-am lămurit că avem Justiție, nu doar harneală, și s-a reabilitat și doamna Udrea, să nu mai pătimească sărăcuța peste graniță, că acolo, în închisoare, unde nu i-a priit, treaba e complicată rău. Rămânem, văd că, un popor cu nevoi democratice speciale, cum se zice, din toate unghiurile, cu o românie întinsă pe masă și cu problemele noastre ca canicula din Grecia, ce e cald, iar asta e, se zice, o aberație în sine.
În schimb, domnul doctor Oprescu, trebuie să se tragă mai la umbră, că să nu Doamne ferește! Ce să tot spunem, rar găsești o țară ca a noastră, vorbește lumea de parcă ar fi a noastră, să-și trateze, cu atâta grijă politicienii de ieri, de azi și poate și de mâine, mereu cu aceleași proceduri care, cumva foarte ciudat, ilustrează o realitate pe care nu o vedem.
Să nu uităm de bugetărimea care, permanent, e împărțită pe caste, cu intangibilii care există, și ei sunt aici, pilele, cunoștințele, relațiile, sinecurile, cum să nu, și trimișii speciali ai partidelor tot pe acolo se duc, iar clanurile, triburile, haitele, amantele și cumetrii care tot cresc în jurul nostru, nășicile și soacrele mici, se atârnă exact așa cum trebuie, organizat, cum altfel.
Și dezmățul ăsta cu salarii, prime și vouchere de vacanță e parca un parfum sublim pentru ei. Cum să nu fie, când statul nostru se bazează fix pe una și aceeași structură, acumularea vechimii în funcție, până când ajung să se gândească la pensii care, chiar se pare, nu vin?
Ce e drăguț, și asta într-un fel nostim, e cum aceste bugetarii de carieră care, hai să o spunem pe aia dreaptă, nu au muncit o secundă pe piața liberă, se străduiesc să vorbească despre drepturi câștigate pentru totdeauna, total fără nicio legătură cu performanța, nimeni nu îndrăznește să pună mâna pe leafa de la stat, e sfântă, bine-nțeles că așa se simte!
Oricum, Bolojan insiste, cu monosprânceana aceea pe față, ca pe vremuri Băsescu cu șuvița lui, un om încăpățânat, tranșant, nu te joci! Are o morga de neuitat, în timp ce alții, cu vechile idealuri, își strigă tristețile.
Populismul ieftin de la congresul liberal-bugetarilor, e o artă, cu Bolojan strângând gunoaiele celor din jur — o dovadă că el e altceva…, sau mai degrabă altă formă de conducere pe care nu o știm. A reușit cumva să se înconjoare de acei oxiuri pe care îi cunoaștem de mult timp din anii 2000, crescuți cu gândul liderului nostru autoritar.
Strategia lui e elementară: călărește valul de austeritate cu experiența pe care a avut-o toată viața. Timpul dărâmării, da, e în permanență la Bolojan, dar timpul zidirii, vorba vine, va veni mai încolo, că acum nu avem timp de așa ceva!
Însă acest stat român trebuie luat cumva pe sus, dar în schimb, îl ia pe jos, de la bază, pe la amărâți care, vai, sunt cei care pot fi călcați în picioare. Presa bugetată va proslăvi fermitatea, cu siguranță, cum să nu. Dar cu cine nu trebuie să te joci, Bolojan nu se joacă, în preajma marilor căpușe devine timid.
Și uite că avem un dezavantaj, românul cu drept de vot a devenit nerăbdător, după ce zeci de ani a suportat toți paraziții, acum vrea totul și foarte repede, s-a culcat la Mizil dar vrea o trezire ca în Oslo, cum vine asta?
La final, să nu uităm de averile ilicite, că se bronzează banii sifonați, ca Oprescu la soare în Grecia, mda, ce frumoasă e democrația românească, parcă nici n-ai spune că nu există.
Foto: Vlad Chirea
“`
