“`html
Taxa SUA de 30%: Un Cataclism Economic pentru Europa și România în Special!
Ministrul Economiei, un tip cu greu de ignorat, Radu Miruță, adică personajul principal în acest dezmăț economic, zice că taxa vamală, da, de 30% pe care americanii au impus-o, asta e o adevărată bombă în relațiile comerciale între Europa și America, și nu doar atât, se conturează deja un scandal internațional, din care, cu mici șanse de succes, nici nu se știe cum vom ieși.
Se pare că discuțiile cu comisarul european Maros Sefcovic și alții doi, Carlos și Ville, au fost intens, chiar patetice, cum să gestioneze problema, căci toți sunt de acord: taxa asta e ceva ce schimba jocurile. Oare am uitat cât de complicat e să negociezi cu superputeri? Căci Radu a pus punctul pe „i” pe Facebook, dar oare câți citesc? Poate doar pescarul de la colț de stradă…
Deoarece, știrea bombastică e că, pe rând, la Bruxelles se va decide soarta economiilor europene, România, țara noastră cu toate hibele ei, se angajează să facă față provocărilor. Un lucru e evident: vrem sau nu, suntem parte din acest jucător mare care se numește Uniunea Europeană, și vedem cum zboară șansele exportatorilor români în această viziune dramatizată.
Radu a explicat, pe scurt, fără s-o facă prea clar, cum că Romania e activă, nu pe margine, ci, direct în bătaia focului discuțiilor economice, și va încerca ceva, deși toate astea, din păcate, sună mai multe ca un discurs al unui politician care vrea să fie auzit, dar care, din păcate, știm cu toții, nu are un răspuns concret în fața taxelor absurdității impuse pe piață.
Iar despre cooperarea cu Uniunea Europeană și cu toți acești „reprezentanți” doar ne dă certitudinea că se fac planuri, pe hârtie, și că, odată cu criza asta, va fi și un rol de apărare al intereselor naționale…dar oare cine se mai gândește la interesele noastre în acest joc politic universal?
În final, Miruță a subliniat, cu un accent pe „deci, România e aici”, dar se știe deja că, cu toată zgomotoasa prezență, puterea de negociere e cumva înfășurată în ambiguități și contradicții și întrebarea rămâne: suntem pregătiți, cu adevărat, să ne asumăm responsabilitatea? E un joc de-a șoarecele și pisica, iar toți, inclusiv noi, rămânem spectatorii unei drame internaționale.
“`
