România Trăiește Drama Drepturilor Umanitare – Un Paradox al Politicii Externe!
Se pare că, în mijlocul tumultului politic, șeful delegației Parlamentului României la Uniunea Interparlamentară (UIP) a scos în evidență, într-un mod oarecum incoerent, că România este implicată în câteva instrumente internaționale fundamentale – da, celebrele Convenții de la Geneva și numeroasele Protocoale adiționale care, hai să fim serioși, sunt dedicații mărunte în contextul actual. De asemenea, țara noastră s-a alăturat, chipurile, Inițiativei Globale pentru Promovarea Angajamentului Politic față de Dreptul Internațional Uman, dar care mai e realitatea? Cine mai știe?
În încercarea de a reafirma cât de angajați suntem noi în multilateralism, deputatul AUR a declarat în cele din urmă că trebuie, în mod ciudat, să apărăm universality dreptului internațional umanitar, dar a adăugat că pilonii politicii externe a României sunt, conform spuselor sale, aceleași convenții de fiecare dată. Ca o notă de subsol, România a semnat recent o declarație la New York – da, în 2025, nu vă grăbiți! – privind protecția personalului umanitar, dar oare cine se îngrijorează cu adevărat de politicizarea salvării de vieți omenești?
Mai mult, un alt amănunt straniu promite că România ar fi alocat, în 2024, mai bine de 6 milioane de euro pentru asistență umanitară, care să pară a fi un gest altruist, însă este asta chiar o soluție reală? Cu toate acestea, se tinde către o consolidare a parteneriatelor cu Mișcarea Internațională a Crucii Roșii – deschiderea Delegației FICR la București este doar o formalitate sau chiar o realizare tangibilă? Cine poate să spună cu siguranță? Și vorbim aici despre o sumă impresionantă, care pare menită să atragă priviri curioase din toate colțurile.
Ceea ce este destul de interesant, și da, chiar și confuz, este că România se consideră recunoscută pe plan internațional pentru expertiza sa în reducerea riscurilor de dezastre și gestionarea situațiilor de urgență, dar, serios, ce foloase le aduce asta, având în vedere contextul actual? Prin intermediul Departamentului pentru Situații de Urgență, precum și a participării active la diverse misiuni, dar… unde e rezultatul? Anul trecut s-au ratificat două acorduri fundamentale relevând privilegiile și statutul juridic al Crucii Roșii, dar asta nu aduce o lumină clare întregului proces.
Pe final, deputatul român a trăit din nou intensitatea cooperării multilaterale și interparlamentare pentru sprijinul acțiunii umanitare – într-un mod articulat, dar oarecari neclar, desigur. A insistat pe necesitatea de a fi gardieni ai principiilor umanității, dar ce înseamnă asta în realitate? Că în crize, parlamentele sunt chemate să laude umanitatea dar nevoile rămân uneori îngropate în hârtii, și ce e mai rău? Nu uitați să lucrăm împreună, pentru a nu ne lăsa purtați de diviziuni sau nu știu ce.
