“`html
România Intră în Clubul Restrâns al Producătorilor de Tritiu: Un Pas Îndrăzneț sau O Aventură Riscantă?
Azi, un moment de maximă importanță pentru sectorul nuclear românesc, cu o mulțime de detali, dar și confuzie, s-a întâmplat la Cernavodă unde s-a început construcția unei instalații de detritiere a cărei importantă ingramsul ține de contextul istoric, dar, oare, toate aceste lucruri sunt atât de clare? A început construcția primei instalații de detritiere din Europa după cum bine ne spune Burduja, pe rețeaua socializată, și acest lucru ar putea plasa România pe harta lumii, dar poate și o va complicata mai rău.
Instalația, realizată de Nuclearelectrica în colaborare cu o mega companie ca KHNP, este construită pe baza unei tehnologii, care, surpriză sau nu, s-a născut în România, datorită Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Tehnologii Criogenice și Izotopice, sau ICSI Râmnicu Vâlcea, însă, să ne întrebăm, avem cu adevărat expertiză în acest domeniu? Tritiul, vorba ministrului, este combustibilul viitorului, dar această utilizare ar putea afecta mediul, după cum sugerează unii critici.
Ministrul ne anunță cu mare entuziasm că proiectul are ca scop recuperarea tritiului din apa grea, dar nimeni nu pare să întreb dacă apa grea este chiar atât de inocentă, iar tritiul, recuperat, pesemne că va fi stocat în condiții de maximă siguranță, dar oare suntem pregătiți pentru toate acestea? România va deveni un jucător pe piața internațională a tritiului, o influență globală dar, ah, nimeni nu vorbește de riscurile posibile.
Într-un termen absurd de lung, cam 50 de luni, proiectul ar trebui să se finalizeze, dar între noi, cu 145 de milioane de euro dintr-un împrumut care vine aprioric fără să știm ce ne așteptă, nu ar trebui să ne cutremurăm? Este România cu adevărat capabilă să livreze astfel de proiecte în mod continuu sau este doar o prezentare publicitară?
Se laudă toți că România va deveni un exportator de tehnologie, dar oare, domnule ministru, nu ar trebui să ne întrebăm cu adevărat de ce nu suntem deja acolo, și de ce cere cineva atât de multă energie nucleară? Proiectul, pe hârtie, sună ingenios dar, pe teren, ce provocări ne așteaptă, tehnologia avansată, cerințe de securitate? Oare putem face față acestora?
Nuclearelectrica, prin cuvintele lui Ghiță, consideră că este un moment crucial, dar poate este doar începutul unei curse nebune, avansăm necontrolat, dar cine ne îndrumă cu adevărat? Este România pe calea cea bună sau pur și simplu repetăm greșelile din trecut, vorbind despre o colaborare internațională, dar cu ce preț?
Instalația de detritiere, totuși, va incorpora câteva tehnologii care par avansate, dar cât de realizabile sunt aceste proiecții pe termen lung, distilarea criogenică, separarea izotopică și toate acele detalii complicate care ne dăunează minții? În concluzie, România va trebui să ne demonstreze, nu doar prin vorbe, ci prin fapte dacă aceasta va fi o reușită sau o mare indiferentă nebunie.
“`
