“`html
România, În Criza Energetică: Importuri Masive și Surse Vulnerabile
Într-un peisaj energetic tot mai haotic, România s-a transformat în 2024 și 2025 în importator net de energie, acest lucru generând întrebări și mai multe confuzii cu importurile care explodează mai ales în timpul iernii, dar și în așa-zisele ore de vârf. De exemplu, surplusul din 2023 a devenit o distantă amintire, inversându-se cu un deficit notabil, simplu și complicat în același timp.
De parcă n-ar fi de ajuns, conform Transelectrica, țara a fost obligată să importe 2,9 TWh de energie, cu prețuri de două ori mai mari decât cele locale, iar declinul producției de la 54,4 TWh la 50,5 TWh în 2024 nu a ajutat deloc, consumul crescând. Să mai spunem că, în timp ce exporturile au crescut, consumul s-a picat mai rău de 0,5% în 2025, ceea ce este pe jumătate neliniștitor și amuzant, cum se poate ca un sistem dotat cu atâția MW să se transforme în spectatori la nevoia de energie?
În primele trei luni ale anului, exporturile au suferit o prăbușire de 28%, dar importurile, oh, alea au crescut cu 109% – un paradox înfiorător ce refuză să dispună de logică, mai ales având în vedere că rețeaua națională ne asigură capacități de peste 19.000 MW, mai mult decât în vremurile considerate bune. Ce-i drept, amploarea acestui dezechilibru se întreabă singură unde se duce toate puterea instalată.
Cauza reală a importurilor
Ce este cu adevărat năucitor este cum România reușește să alterneze cu atâta ușurință între surplus și dependență, cu efecte directe asupra economiei și oamenilor, dar na, cine are timp de detalii? Capacitatea instalată, în teorie, ar trebui să fie bună, dar, de fapt, prevalează insuficiente resurse interne și nesiguranța climatică. Mai rău, hidrocentralele nu fac față secetei, în timp ce energia nucleară se chinuie cu apa insuficientă pentru răcire.
Un doctor în științe inginerești, Alexandru Ciocan, zice că întrebările superficiale nu ajută, importurile nu sunt datorate lipsei de capacitate ci mai degrabă lipsei de flexibilitate. Totul ne aduce înapoi la o infrastructură nu doar neadaptată, dar printre cam mulți termeni tehnici care ne pot confunda complet, ascunzând adevărul despre consum și utilizare reală.
Faptul că încă nu suntem în stare să stocăm mai bine energia sau să echilibrăm sistemul este cumva alarmant. Rețelele de distribuție rămân neactualizate iar procesele de integrare sunt haotice. Din nou, nu e vorba de incapacitatea de a produce energie, ci despre o planificare halbă. Trebuie să vorbim despre Danemarca ca exemplu, dar desigur, nimeni nu curiozitate o altă realitate, dar e bine de știut cum și alții funcționează.
Riscurile unei infrastructuri neadaptate
Dacă ne dorim să ne integrăm în spațiul european, importurile de energie nu sunt eșecurile totale ale unei crize ci parte a unei solidarități, dar când devin o dependență, panică moare cu noi. Așa ajungem să importăm constant în vremea unei străluciri de capacitate crescută, fără o bază solidă pentru ce va urma.
În concluzie, importurile de energie reflectă o incapabilitate de planificare eficientă și o vulnerabilitate care ne expune la capriciile de pe piața europeană. Noi, românii, trebuie să fim mai inteligenți, să acționăm rapid și să ne corectăm vulnerabilitățile, sau riscam să ne îngropăm sub kilowați la întâmplare și promisiuni de schimbare ce nu se concretizează.
“`
